Middle East atemporal

Ianuarie 1, 2012

Wiesel + Ioanid = Mizerabilii

Filed under: Uncategorized — mihaibeltechi @ 5:27 pm

WIESEL + IOANID = „MIZERABILII

Motto: „…Nu vă temeţi! Căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală

şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut“!

Matei, 10, 26

Am publicat articolul cu titlul de mai sus în revistele Justiţiarul (Sibiu), nr. 47-48 (13-14/2002), 26 august 2002, pag. 11, şi în Mioriţa noastră (New York), nr. 165, ian.-febr. 2003, pag. 1 şi 7-8. Mă folosesc de această ocazie pentru a-mi exprima, încă o dată, admiraţia pentru patriotismul şi curajul dovedit de directorii acestor reviste – d-l Marius-Albin Marinescu şi d-na Eleonora Păunescu – şi, totodată, pentru a-mi exprima deplina gratitudine fiindcă au făcut acest serviciu poporului român, cu riscul de a-şi atrage represiunea jidanilor. Întrucît aceste publicaţii au avut un tiraj redus şi nici nu au avut ediţii electronice, pe Internet, este necesar să îl republic aici, deoarece este la fel de actual şi, mai mult, caracterizarea pe care le-am făcut-o acestor doi ticăloşi a fost confirmată de informaţiile recente.

Urmează textul redactat în august 2002.

 ***

            Iniţial, am apreciat gestul memorialistului evreu Elie Wiesel, originar din România, de a reveni în locurile natale. Am considerat că el dă, astfel, ocazia opiniei publice internaţionale să afle nu numai despre copiii îmbolnăviţi de SIDA prin vaccinuri importate din Occident, despre „copiii străzii“ abandonaţi ca urmare a sărăcirii populaţiei prin declinul rapid al economiei României – declin provocat de corupţia instituţionalizată, de „corupţia fără corupţi“ din România etc. etc. –, ci şi despre oameni care, după ce au petrecut pe aici „cei şapte ani de-acasă“, au primit Premiul Nobel pentru Pace. Iar, acum, iată, d-lui Wiesel i s-a acordat „Steaua României“ în rang de Mare Ofiţer şi va fi numit membru de onoare al Academiei Române pentru „opera“ sa. Prin aceasta, el ar face, potenţial – credeam eu, naiv fiind –, un serviciu benefic României, deoarece, printre altele, dă ocazia Academiei Române să aibă, în rândurile membrilor săi, şi un deţinător al Premiului Nobel, fiindcă alţi români cu operă mare – precum Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei, Ştefan Odobleja, creatorul ciberneticii – nu au reuşit să îl obţină.

Dar, pe de altă parte, deplângem faptul că, stând prea puţină vreme în România, d-l Wiesel nu a reuşit să cunoască particularităţile poporului nostru. Din această cauză, răspunzând întrebării unei ziariste – de ce este „trist“ –, se lamentează într-o formă ilogică şi neacademică: „Mă întorc într-un loc care este un cimitir pentru neamul meu“ (cf. Adevărul, 30.07.2002, pag. 1 şi 2). Dacă sintagma „neamul meu“ înseamnă genitorii d-lui Wiesel (părinţii şi bunicii), atunci afirmaţia este insutenabilă, căci părinţii săi au rămas în cimitirele lagărelor în care au fost exterminaţi (dacă, cumva, au un mormânt). Dacă „neamul meu“ înseamnă comunitatea evreiască trăitoare în România, afirmaţia este ilogică, ipocrită şi, în esenţă, denigratoare la adresa României. Pentru că cimitirul este, din străvechime, un loc sfinţit, aflat în vatra satului (respectiv, a oraşului), unde se află „neamul nostru“ – adică ascendenţii fiecăruia dintre noi: părinţii, moşii şi strămoşii noştri. Din acest motiv revin oamenii în locurile natale: fiindcă, de obicei, acolo este, printre altele, şi cimitirul cu „neamul“ lor. Desigur, cu excepţia cazurilor celor care o fac doar din „poză“, pentru „imagine“, cum se pare că este şi cazul d-lui Elie Wiesel.

Aşadar, d-le Wiesel, de aceea revin în locurile natale coreligionarii dvs. emigraţi în Israel: pentru a-şi revedea mormintele genitorilor. Pe de altă parte, din ce în ce mai mulţi evrei emigraţi în Israel vor să revină în România. În 1989, mai erau, aici, vreo 8-9 mii, iar acum au ajuns la circa 30.000. Dacă, din 1939 până în 1989, au dus-o atât de rău, iar acum nu mai este atât de bine ca înainte de 1989, de ce mai vor evreii să revină în România?! Pentru că nu vin doar să facă turism şi să-şi vadă, cu drag, smerenie şi nostalgie, cimitirele evreieşti.

Totuşi, unii vin şi pentru a cinsti memoria morţilor lor din cimitirele evreieşti existente în România. Iată de ce expresia dvs., spusă cu „tristeţe“, „Mă întorc într-un loc care este un cimitir pentru neamul meu“, devine, cu necesitate, o agresiune contra României. Şi, deci, este în contradicţie cu decoraţia primită acum şi cu viitoarea dvs. calitate de membru de onoare al Academiei României. Prin această formulare injurioasă (admitem că ziarista în cauză a ştiut engleză şi a tradus bine) vă situaţi în continuarea acţiunilor unor atentatori la adresa imaginii României, care practică terorismul imagologic, psihologic şi mediatic, printre care se numără şi numitul Radu Ioanid. Acest provocator nu a avut de suferit cu nimic de pe urma trecerii lui şi a părinţilor săi prin România, nici cînd părinţii săi au comis fapte penale. Dimpotrivă, nu a avut decât de câştigat, ca dovadă că, după ce în România a predat socialismul ştiinţific, în S.U.A. a întors-o cu 180 de grade şi, cameleon fiind, a ajuns „om“ şi predă, acum, exclusivismul iudaic (sionist) – adică a ajuns, propulsat de alţii, un fel de ghid (director!) la muzeul unui holocaust care nu are nici o legătură cu România, dar prin care este agresată axiologic România. Ba, numitul Radu Ioanid şi-a însuşit şi despăgubirea pentru apartamentul avut în România, pe care, cu neruşinarea tipică mercantilismului „neamului“ său – motiv pentru care zarafii au fost alungaţi din Templu de Iisus –, vrea, acum, să îl obţină pe cale judecătorească. În acest scop, a minţit instanţa de judecată că, la emigrare, nu fusese despăgubit. Pentru acest simplu sperjur ar trebui băgat, prompt, la puşcărie, conform prevederilor în cauză ale Codului penal. Dar, pentru că el este evreu, este „foarte clar“ că el „este mai presus de Lege“, iar în 22 august 2002, cînd are termen de judecată, nu numai că nu va fi condamnat pentru sperjur, ci, dimpotrivă, va şi câştiga fostul lui apartament, ca să facă acolo un „muzeu“ al holocaustului! Căci judecătorii care compun instanţa nu au „gândirea independentă şi suverană“, ci au una năclăită de lichelismul politic moştenit încă din vremea regimului socialist.

Numitul Radu Ioanid se situează în contradicţie cu valorile semnificate de decoraţiile – mai vechi şi mai noi – primite de d-l Wiesel şi duce, practic, un război axiologic contra României, provocând, prin acţiunile sale, apariţia antisemitismului aici, unde el încă nu există. De altfel, a doua zi după interviul dinAdevărul, în mass media româneşti a apărut citatul din panseurile „antume“ ale lui Wiesel: „România a ucis, a ucis, a ucis!“ Din acest motiv, acum, aş fi preferat ca respectivul citat să fi făcut parte, deja, din scrierile „postume“ ale acestui „profesor“; probabil că este acelaşi tip de profesor ca „bestia“ Brucan, după cum bine a fost etichetat acesta de către d-l Eugen Florescu. De aceea, sugerăm autorităţilor ca, în mod asimetric decorării d-lui Elie Wiesel – pentru că nu mai poate să îi retragă decoraţiile, ca regina Angliei, lui Ceauşescu,post mortem –, să îl declare măcar pe Radu Ioanid persona non grata.

De aceeaşi parte a baricadei se situează şi afirmaţia culturnicului ministru al Culturii şi Cultelor, Răzvan Theodorescu, anume că „în România nu a existat holocaust, dar a participat la holocaust“ (sic). Acest sofism ministerial are aceeaşi dimensiune criminală ca şi „judecata“ Tribunalului „Poporului“ – dar, în fond, dirijat de U.R.S.S. –, care l-a condamnat pe Mareşalul Ion Antonescu pentru că a participat la lupta contra comunismului sovietic – comunism demolat, ulterior, de papa Ioan Paul al II-lea, cu ajutorul C.I.A., prin intermediul sindicatului polon „Solidaritatea“. Or, aşa cum electricianul care a condus „Solidaritatea“ a ajuns preşedintele Poloniei şi i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Pace deoarece a luptat pentru doborârea comunismului, tot aşa Mareşalului Ion Antonescu trebuie să i se acorde, post mortem, aceeaşi valoare şi nu să fie satanizat.

În mod just, Partidul Unităţii Naţiunii Române a cerut un referendum naţional referitor la infamanta O.U.G. nr. 31/2002, care „constituie o denigrare a României“ (cf. Curentul, pag. 2;Curierul Naţional, pag. 3, ambele din 3-4 aug. 2002). De fapt, prin satanizarea Mareşalului Ion Antonescu se urmăreşte culpabilizarea României, cu scopul de a i se cere „despăgubiri“ – 50.000 de dolari S.U.A. pentru fiecare dintre cei „400.000 de evrei ucişi în România“; care, ulterior, vor ajunge la 700.000, precum semnala prof. Ion Coja, în lucrarea sa Marele Manipulator. Prin asemenea maşinaţii li s-au cerut „despăgubiri“ Germaniei şi Elveţiei de către cei care au pus la cale „afacerea holocaustului“, prin care „se exploatează suferinţa evreiască“, după cum se exprimă, exemplar, un membru onest al rasei, Norman G. Finkelstein, în deja faimoasa lui carte INDUSTRIA HOLOCAUSTULUI (Editura Antet, 2000). Dar de ce organizatorii „holocash“-ului nu au cerut despăgubiri şi U.R.S.S.-ului şi, acum, Federaţiei Ruse, care „au ucis, au ucis, au ucis“ la evrei en gros şi en détail, începând cu Troţki, Buharin, Kamenev, Zinoviev şi ceilalţi lideri evrei care au condus Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie, până la sutele de mii de evrei anonimi care au sfârşit în gulagurile staliniste?! Nu are Federaţia Rusă de unde să le dea bani, sau, dimpotrivă, „teoreticienii“ „holocash“-ului, precum Elie Wiesel şi Radu Ioanid, nu au avut şi nu au, nici acum, curaj să-i ceară, pentru că Rusia a fost şi a rămas prea puternică, în comparaţie cu „suferinţa“ şi „onestitatea“ şi „notorietatea“ unor alde Wiesel şi Ioanid?!

După cum vedeţi, despre sutele de mii de evrei omorâţi în cei 80 de ani de socialism sovietic victorios, marii „suferitori“ pentru „unicitatea“ holocaustului evreiesc tac mâlc. Silentium lugubrum. În schimb, incriminează România, care i-a salvat pe evrei – cum recunoaşte rabinul Wilhelm Filderman, în testamentul său, trecut sub tăcere de zarafii suferinţei evreieşti –, pentru că România a rămas fără Aliaţi, precum în preajma Ultimului Război Mondial, dar a rămas şi o vacă de muls pentru „rapacitatea jidănească“, după exprimarea lui Marx, trecută, la fel, sub tăcere.

Există un contrast evident între, pe de o parte, personalitatea unor evrei care fac cinste „neamului“ lor, precum prof. univ. N. G. Finkelstein, lingvistul Noam Chomsky, filosoful Roger Garaudy, şef-rabinul Alexandru Şafran, şef-rabinul Filderman, evreul ortodox Nicolae Steinhart şi mulţi alţii, şi, pe de altă parte, jigodismul şef-rabinului Moses Rosen, al unui Elie Wiesel, Radu Ioanid et ejusdem farinae. Acest contrast mi-a amintit de gestul unui librar rămas, şi el, „sărac şi cinstit“, în Franţa ocupată de nazism, precum suntem şi noi în România ocupată de Tranziţie: francezul, ca să nu îi fie violată proprietatea, pusese, pe nişte suporturi, în vitrina librăriei sale din Paris, portretele lui Mussolini şi Hitler. Dar, fiind şi patriot, etalase sub ele, pe lângă alte cărţi, arhicunoscuta operă a lui Victor Hugo, „Mizerabilii“. Desigur, după o vreme, unii ofiţeri S.S. „s-au prins“ că titlul „Mizerabilii“ îi indica pe Mussolini şi Hitler. Nu ştiu dacă librarul în cauză a expiat ieşind pe coşul de fum al vreunui lagăr hitlerist. Dar, probabil, ca să nu se mai repete situaţia jenantă comisă de acel patriot şi modest vânzător de cărţi în vremea colaboraţionismului franco-german – dar nu şi vânzător de ţară, cum fuseseră unii dintre conducătorii lui, de atunci, şi cum sunt cîţiva dintre ai noştri de azi –, Franţa a dat, recent, o lege prin care l-a condamnat pe filosoful francez Roger Garaudy pentru că ar fi antisemit! Nu degeaba un istoric francez a spus că Franţa a fost cobaiul istoriei. Dar, este suficient că a fost Franţa. De ce, atunci, s-a mai confecţionat Ordonanţa de Urgenţă nr. 31/2002, deşi nu exista şi nu există nici o situaţie de urgenţă?! Pentru că nu avem, şi noi, un librar şi o carte numită „Mizerabilii“, care să ne arate cine sunt mizerabilii noştri?! Dar, recent, s-a tradus cartea Aceşti imbecili care ne conduc, a lui André Santini, ex-vicepreşedinte al Adunării Naţionale a Franţei! Apoi, avem, în schimb, una autohtonă, numită Apel către lichele! Sau O.U.G. nr. 31/2002 a fost dată pentru ca România, pe lângă faptul că, între anii 1945-1961, în epoca experimentului sovietic, a fost poligon de încercări politico-sociale, să mai fie cobai şi în etapa neocapitalistă de după 1989, sub supravegherea doctorală a guvernanţilor postdecembrişti?!

August 2002

EPILOG

 Aşa cum anticipasem la începutul lunii august 2002 – cînd fusese redactat articolul –, judecătorii-lichele care au compus instanţa de fond au admis acţiunea impostorului Radu Ioanid, iar escrocul acesta i-a obligat pe ocupanţii legali ai fostului apartament al lui R. Ioanid să îl evacueze, deşi unul dintre copiii familiei respective era nevăzător şi nici sentinţa de fond nu fusese învestită cu titlul „definitivă şi irevocabilă“. Dar, aşa cum am mai relevat, în episodul al 5-lea al studiului „Holocaust-ologii – vectori ai războiului axiologic“, sentinţa instanţei de fond avea să fie recurată, familia de români amărăşteni avea să cîştige definitiv, iar escrocul Radu Ioanid se dovedise, realmente, escroc şi sperjur. Numai că nu a fost condamnat pentru sperjur, fiindcă este jidan şi, în plus, este cetăţean-american şi, deci, este mai presus de lege – deşi trebuia băgat la puşcărie sau, cel puţin, declarat persona non grata, cum propusesem în 2002.

Dar, confirmarea supremă că aceşti doi jidani nemernici sunt escroci şi impostori – cum susţinusem eu, pe urmele autorilor numiţi „revizionişti“ – a fost făcută de recenta „bombă“ de presă care a „explodat“ în Jurnalul naţional, din 12 septembrie 2011, articolul lui Istvan Deak, «Un supravieţuitor al Holocaustului: „Elie Wiesel nu este deţinutul A-7713“»: „Scriitorul american de origine română, Elie Wiesel, a fost dat în judecată de un supravieţuitor al Holocaustului, Grüner Miklos, pe motiv că purtătorul Premiului Nobel din 1986 şi-ar fi însuşit identitatea deţinutului A-1773. Grüner Miklos, stabilit în localitatea suedeză Malmo, susţine că are dovezi certe că Elie Wiesel nu este persoana cu care a petrecut aproape un an la Auschwitz“ (sic). Din această cauză, data de 12 septembrie 2011 va deveni – cel puţin în România – o „aniversare“ similară cu faimosul „9/11“, 11 septembrie 2001, şi în acelaşi sens: comemorarea prăbuşirii Turnurilor Gemene este o minciună la fel de mare ca pretenţia lui Elie Wiesel că ar fi fost victima „holocaustului“ – transformat de el şi păpuşarii lui în holocash. În ultima vreme, această concluzie este afirmată, tot mai mult, de publicaţii occidentale, pe lîngă unele cărţi cu argumentaţie solidă privind această impostură terifiantă: L’effroyable imposture, de Thierry Meyssan (apărută încă în 2002), 11 septembrie. Mitul, de Roberto Quaglia,  ZERO, coordonată de Giulietto Chiesa.

Dar, referitor la frazele de la începutul fragmentului citat mai sus, am postat acest comentariu:

Vasile Zarnescu

September 18, 2011 – 3:49 pm

«Este falsă menţionarea „de origine română“, căci nu este român, ci jidan (sionist) – cu precizarea pe care am mai făcut-o în ale articole (şi asupra căreia voi reveni), că evreii nu sunt jidani, iar jidanii nu sunt evrei, ci sionişti. Faptul că este un impostor l-au relevat lucrările multor scriitori, ca, de ex., Robert Faurisson sau ca studiul unei evreice americane, Naomi SeidmanElie Wiesel and the Scandal of Jewish Rage („Elie Wiesel şi scandalul furiei evreieşti“), publicat în Jewish Social Studies, în decembrie 1996. Pe baza acestor menţiuni, am repetat şi eu că este un impostor, un escroc internaţional, îndeosebi în serialul „Paul Goma are dreptate“, ale cărui următoarele două episoade sunt aici şi aici».

Dar, a doua zi, 13 septembrie 2011, s-a republicat articolul lui Istvan Deak pe site-ulwww.ziaristionline.ro, sub titlul conclusiv: „BOMBA: Elie Wiesel a subtilizat identitatea unui alt deţinut de la Auschwitz. Raportul Final al lui Iliescu asupra Holocaustului ar putea deveni maculatură prin impostura lui Wiesel“!

Numai că această concluzie este parţială, deci incorectă fiindcă nu este completă. Căci, cum spune Hegel, „Numai întregul este adevărul“: într-adevăr, efectele dezvăluirii nemerniciei lui Elie Wiesel se repercutează şi asupra raportului escrocului de calibru mai mic Vladimir Tismăneanu, promovat de preşedintele Traian Băsescu la rang de „dascăl“ al naţiei – aspect pe care l-am relevat în articolul „Tismăneanu Ticălosu’ şi Băsescu Bengosu’“ (în revistaSANTINELA, nr. 13, 18 ian. 2007, pag. 8-9; republicat, în 11 iulie 2010, pe AlterMedia). Evident, concluzia trebuie extinsă la întreaga propagandă sionistă antiromânească, răspîndită prin institutele bugetofage conduse de Elie Wiesel şi Vladimir Tismăneanu, fiul N.K.D.V.-istului Leon Tismăneanu (vezi Larry Watts, FEREŞTE-MĂ, DOAMNE, DE PRIETENI! Editura RAO, Bucureşti, 2011, pag. 106, 238, 348, 358, 402), de Horia Roman Patapievici, fiul N.K.D.V.-istului şi Gestapo-vistului Dionis Patapievici. Toate cărţile publicate de aceştia şi acoliţii lor trebuie date la topit şi făcută hîrtie igienică din ele, iar autorii şi promotorii lor trebuie băgaţi la puşcărie pentru producerea vulnerabilităţilor la adresa securităţii României, prin denigrarea ei şi inducerea vinovăţiei de „holocaust“ cu scopul estorcării de circa 20 de miliarde de euro şi obligării României la retrocedarea averilor jidanilor emigraţi după 1947, sub pretextul că au fost siliţi de „regimul comunist“ – pe care l-au impus tot ei – să plece, confiscîndu-li-se, chipurile, averile, deşi fuseseră despăgubiţi cu toţii – aşa cum am demonstrat în cazul escrocului Radu Ioanid.

Dar implicaţiile imposturii escrocului Elie Wiesel prin substituirea de persoană trebuie extrapolate la întreaga propagandă mondială privind aşa-zisul holocaust – scorneala teribilă cu care sioniştii terorizează lumea de vreo patru decenii, extorcînd Germania şi Elveţia de zeci de miliarde de dolari. M-am referit la acest fenomen în studiul „Literatura holocaustică: caşcavalul secolului“, în care relevasem că „Nicolae Ceauşescu, în loc să se fi lăudat că ar putea construi bomba atomică, mai bine o realiza, pe tăcute, ca Israelul, iar acum nu ne-ar mai fi fost impusă, şi nouă, povara despăgubirilor şi lecţiilor despre holocaust de către Marele Escroc Elie Wiesel şi acoliţii lui, Ion Iliescu, Adrian Năstase şi noua garnitură de la Putere, Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu, Bogdan Olteanu-Conspiratu’ (netotu’ Ghizelei Vass) şi trena de lipitori-escroci ca Vladimir Tismăneanu (fiul politrucului Leon Tismeniţchi), Andrei Oişteanu (nepotul lui Leonte Răutu, politrucul de la „Ştefan Gheorghiu“), Aurel Vainer, M. K. Katz, M. Benjamin, R. Ioanid şi ceilalţi coreligionari ai lor, care ne jefuiesc şi ne spurcă în propria noastră ţară, printre altele, prin odiosul Raport final“ (cf. SANTINELA nr. 9, 27 septembrie 2006, pag. 4, partea întîi, şi SANTINELA nr. 10, 24 octombrie 2006, pag. 4, partea a doua – republicat pe AlterMedia, tot în două părţi, în 12 şi 13 octombrie 2008).

Am subliniat, ulterior, inconsistenţa acestei propagande în articolul „Propaganda holocaustică: un gheşeft super-abject“. Aici am arătat că, de vreme ce sioniştii încearcă să retragă utilizarea cuvîntului „holocaust“ – întrucît şi-au dat seama că nu se potriveşte realităţii, fiindcă Elie Wiesel, care se făcuse promotorul acestei propagande, se dovedise cam tîmpiţel, căci nu alesese bine noţiunea – şi, în consecinţă, au propus termenul „shoah“, retragerea cuvântului „holocau$t“ şi înlocuirea lui cu „shoah“ reprezintă premisa abstractă a deplinei falsităţi a teoriei „holocau$t“-ului! Dar, conchideam eu, de vreme ce au greşit termenul, înseamnă că, au minţit, din premise, iar noul cuvînt găsit, „shoah“, devine o găselniţă compromisă din start (înSANTINELA nr. 19, august 2007, pag. 2, republicat pe AlterMedia, în 20 septembrie 2007).

Şi, iată!, Dumnezeu nu loveşte cu parul, ci cu adevărul: „…Nu vă temeţi! Căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut“ (Matei1026). Extrapolarea la nivel mondial a concluziei este întemeiată pe faptul că situaţia s-a internaţionalizat: maghiarul Miklos Grüner, stabilit în Suedia, intentează, la Budapesta, procesul pentru furt de identitate jidanului naturalizat american Elie Wiesel, ajuns o „calamitate literară din cauza pidosniciilor (troufignolages, în original – n.n., V.I.Z.) francezului François Mauriac“.

Concluzia finală: pentru că s-a dovedit a fi un impostor, un terorist periculos pe plan mondial, Norvegia trebuie să îi retragă escrocului Elie Wiesel „Premiul Nobel pentru Pace“, Anglia, Franţa, S.U.A. celelalte decoraţii acordate, iar România decoraţia Steaua României, calitatea de membru de onoare al Academiei Române; de asemenea, trebuie interzisă propaganda pro-holocaust, întrucît este eminamente falsă şi exclusiv mercantilă; instituţiile dirijate de Elie Wiesel şi Vladimir Tismăneanu trebuie desfiinţate şi banii irosiţi recuperaţi de la aceştia, iar Elie Wiesel, Vladimir Tismăneanu, Radu Ioanid, M. M. Katz, L. Benjamin, H.-R. Patapievici şi toţi ceilalţi propagandişti ai minciunii cu holocau$tul trebuie declaraţi – aşa cum am solicitat constant – persona non grata şi alungaţi, urgent, din ţară. În scopul eliminării efectelor nocive ale propagandei holocau$tice, guvernul trebuie să ia măsurile necesare să se traducă, în tiraj de masă şi la preţuri ieftine, cărţile celor care au negat holocau$tul: Arthur Butz, Abraham Léon, Adrien Arcand, Jean-Marie Boisdefeu, Maurice Bardèche, Joaquin Bochaca, Antonio José de Brito, Carlos W. Porter, Enrique Aynat, Eric Delcroix, Paul Eisen, Israel Shamir, John Mearsheimer, Stephan Walt, J.-A Mathez, Norberto Ceresole, J. B. Pranaitis, Paul Raissinier,Wilhelm Stäglich, Moshe Sharett, Livia Korach, Thies Christophersen, Vincent Monteil, Mark Weber, Stephen Sizer, Herman Otten, Douglas Reed, Joel S. A. Hayward, Edwin M. Wright, Robert Faurisson, Jürgen Graf, Germar Rudolf, Lenni Brenner, Carlo Mattogno, David Hoggan, Barbara Kulaszka, Serge Thion, Don Heddesheimer, Bruno Gollnisch, Edward S. Herman, Roger Garaudy, Ingrid Weckert, Charles E. Weber, Jack Bernstein, Theodore J. O’Keefe, Josef Ginsburg, Allan C. Brownfeld, Israel Shahak, John Sack, Alfred M. Lilienthal,Benjamin Freedman, Naomi Seidman, Noam Chomsky, Uri Avnery, Victor Ostrovsky, David Duke, Lasse Wilhelmson, Richard E. Harwood, Maxime Pale şi mulţi alţii. În acelaşi sens, trebuie abrogată, în regim de urgenţă, O.U.G. nr. 31/2002 şi legea care a validat-o, iar consecinţele aplicării acesteia trebuie prompt înlăturate, în primul rînd prin eliminarea lecţiilor despre holocau$t, introduse în mod samavolnic în manualele elevilor.

Sociolog Vasile I. Zărnescu

http://ro.altermedia.info/politica/wiesel-ioanid-mizerabilii_22965.html

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: