Middle East atemporal

Ianuarie 2, 2012

Industria “Holocaustului”

Filed under: Uncategorized — mihaibeltechi @ 11:26 am

Book Cover Norman Finkelstein The Holocaust Industry 260 Industria Holocaustului
Profesorul Norman Finkelsteineste specialist în ştiinţe politice, a absolvit studiile la Binghamton University şi şi-a obţinut doctoratul la Princeton University. A predat la Brooklyn College, Rutgers University, Hunter College, New York University şi, mai recent, la DePaul University, în Statele Unite. Specialitatea care l-a consacrat este conflictul israeliano-palestinian şi impactul politic al Holocaustului. Dubla calitate de evreu şi de fiu al unor supravieţuitori ai Holocaustului nazist a avut un cuvânt greu de spus în privinţa parcursului său intelectual. Atât de greu încât nu ne putem sustrage exclamaţiei: “nothing business, just personal!” Nu ne este dat prea des să găsim printre intelectualii contemporani pe cineva care aliază studiul şi raţiunea cu conştiinţa!
Teza lucrării The Holocaust Industry este aceea că „Holocaustul” despre care se vorbeşte este o reprezentare ideologizantă, aflată la mare distanţă de holocaustul nazist. Semnificaţiile promovate susţin scopuri politice şi sociale importante. Graţie acestei imagini intens retuşate, un stat cu un număr impresionant de lezări ale drepturilor omului pozează în stat-victimă. Concomitent, minoritatea prosperă evreiască din USA a obţinut şi ea statutul de victimă. Atât Israelul cât şi evreii din lume obţin astfel imunitatea la criticile de orice fel. Scopul acestei masive puneri în scenă a fost justificare politicii criminale a statului Israel si a susţinerii USA pentru această politică. În mâna unor regizori, Holoshowul s-a transformat într-un spectacol public, iar campania în urma căreia s-au extorcat bani din Europa pentru victimile Holocaustului a redus dimensiunea morală a martiriul lor la nivelul casinoului de la Monaco.
Două dogme susţin construcţia ideologică a Holocaustului: a) Holocaustul este un eveniment unic; b) Holocaustul este apogeul urii iraţionale a goymilor împotriva evreilor. Interesant este că niciuna dintre aceste dogme nu apare în vreun discurs susţinut înainte de 1967, nici în vreo lucrare erudită elaborată pe această temă. Desigur, fiecare eveniment este unic, fie şi prin coordonatele spaţio-temporale. Însă fiecare eveniment face parte concomitent dintr-o grupă, prin elementele de asemănare. Holocaustul, în schimb, are în singularitatea sa un element absolut decisiv. Punctele sale în comun cu alte genociduri sunt privite ca fiind nesemnificative. Rezultatul acestor mutaţii este plasarea Holocaustului deasupra tuturor clasificărilor.
De la unicitatea Holocaustului se ajunge lejer la ideea că Holocaustul nu poate fi perceput raţional. Holocaustul este unic pentru că este inexplicabil, şi este inexplicabil pentru că este unic. Furnizorul acestor elucubraţii este Elie Wiesel, care afirma că Holocaustul „este în afara, dacă nu dincolo de istorie”, „sfidează cunoaşterea şi descrierea”, „nu poate fi nici explicat, nici vizualizat”, „nu poate fi nici înţeles, nici transmis”, marchează „distrugerea istoriei”. Marele-preot-supravieţuitor propăvăduieşte incomunicabilitatea Holocaustului, ceea ce nu-l împiedică să perceapă onorarii de 25.000 $ pentru discursuri despre Auschwitz. Or, nu întotdeauna şi nu toţi evreii au acceptat aceste teze: Ismar Schorsch, cancelar al Seminarului Teologic Evreiesc, ridiculizează propaganda ţesută în jurul Holocaustului, pe care o califică drept „versiunea seculară detestabilă a ideii de popor ales”.
Demne de reflecţie sunt şi cuvintele Hannei Arendt referitoare la exagerările teoriei „eternului anti-semitism”: „Dacă este adevărat că umanitatea a insistat în asasinarea evreilor timp de mai mult de 2000 de ani, atunci uciderea evreilor este ceva firesc, şi chiar omenesc, ura faţă de evrei fiind justificată dincolo de orice argument. Aspectul cel mai surprinzător al acestei explicaţii este că a fost adoptată de foarte mulţi istorici neutri şi încă de un şi mai mare număr de evrei.” Scriitoarea Cynthia Ozick enunţă această teză a anti-semitismului fără vârstă: „Lumea vrea să-i elimine pe evrei. Lumea a vrut întotdeauna să-i elimine pe evrei.” Dacă lumea a vrut asta, răspundeNorman Finkelstein, e de mirare că evreii încă mai există – şi, spre deosebire de mulţi alţii, iar acesta este cel mai puţin lucru care poate fi spus, nu mor de foame.
Antisemitismul serveşte statului Israel, care devine singura protecţie în faţa următorului acces al antisemitismului. Evident, orice atac sau defensivă în faţa statului Israel este tot opera antisemitismului. Dogma dă un cec în alb Israelului: dacă goyimii vor neapărat să-i asasineze pe evrei, aceştia se pot apăra aşa cum vor ei. Toate mijloacele intră neapărat la capitolul legitimă apărare. Scriitorul israelianBoas Evron consideră că tezele despre Holocaust: „revin la a provoca deliberat o paranoia… Această mentalitate scuză dinainte orice comportament inuman provocat non-evreilor, pentru că mitologia dominantă declară că toate popoarele au colaborat cu naziştii la distrugerea evreilor, de unde se deduce că totul este permis evreilor în relaţiile cu celelalte popoare.
Dogma Holocaustului acordă evreilor absolvirea de tot ce ţine de trecut, şi-i imunizează împotriva oricărei cenzuri a prezentului. Dacă cineva încearcă să explice antisemitismul prin comportamentul evreilor, acel cineva se face vinovat, fireşte, de antisemitism. Evreii sunt pur şi simplu nevinovaţi. Dacă Holocaustul a marcat apogeul urii milenare a goyimilor împotriva evreilor, persecuţia non-evreilor în timpul Holocaustului este pur accidentală iar persecuţia non-evreilor în timpul istoriei este întâmplătoare. Norman Finkelstein nu face economie de cuvinte când vine momentul condamnării acestor inepţii: „Cea mai mare parte a literaturii asupra soluţiei finale a lui Hitler, care se învârste în jurul dogmelor esenţiale ale Holocaustului, n-are nicio valoare ştiinţifică. De fapt, domeniul Holocaustului este plin de absurdităţi, ca să nu spunem de fraude pur şi simplu.
Holocaustul este organizat ca o religie. Are dogme inatacabile. Are un mare preot, în persoana lui Elie Wiesel. Centrul cultului Holocaustului este Memorialul Holocaustului de la Washington, un loc foarte interesant, pentru că nu există niciun muzeu care să comemoreze crimele americanilor de-a lungul istoriei, nu puţine. Norman Finkelstein se întreaba în treacă cum ar reacţiona aceştia dacă Germania ar dedica un muzeu nu genocidului nazist, ci sclaviei în Statele Unite sau exterminării amerindienilor. Sau, adăugăm noi, crimelor americane din Nicaragua, Panama, Granada, Iraq, Vietnam, Cambodgia, Laos. Sau un muzeu al loviturilor de stat organizate de americani în profitul corporaţiilor americane. Sau un muzeu al tuturor dictatorilor lumii sprijiniţi de administraţia americană şi împrumutaţi de organizaţiile mondiale care reprezintă interesele Casei Albe, până la sufocarea popoarelor care au trebuit să-i suporte. Multe, multe muzee rămân neconstruite încă.
Dornici să primească despăgubirile plătite de Germania, mulţi evrei s-au prezentat ca supravieţuitori ai lagărelor naziste. „Dacă sunt aşa de mulţi supravieţuitori, întreba mama lui Norma Finkelstein, atunci pe cine a mai omorât Hitler?” Chiar aşa, dacă soluţia finală era o exterminare unică, industrială, super-eficace, cum se face că atât de mulţi evrei au supravieţuit, gata să fie despăgubiţi? Mulţi specialişti au pus în dubiu mărturiile supravieţuitorilor evrei. Minciună clasică: Elie Wieselpovesteşte că la ieşirea din Buchenwald, la vârsta de 18 ani, a putut citi Critica raţiunii pure în idiş. În prealabil, afirmase că ignora complet limba idiş. Desigur, nici faptul că lucrarea lui Immnanuel Kant nu fusese niciodată tradusă în idiş n-a putut constitui un impediment major.
Treptat, definiţia supravieţuitorilor Holocaustului s-a extins, întâi la cei care n-au trecut prin lagărele naziste, dar ar fi putut să treacă, apoi la cei care au avut rude victime în lagărele naziste. În câteva etape, accepţiunea s-a extins atât de mult încât aproape orice evreu este un supravieţuitor al Holocaustului. Pe acest temei, au putut fi pretinse noi şi noi compensaţii financiare. Pe lângă profitul politic adus statului Israel, afacerea reparaţiilor băneşti explică mai bine decât orice industria Holocaustului. După război, în 1950, fără presiuni exterioare Germania a angajat negocieri cu asociaţiile evreieşti şi a plătit despăgubiri de aproape 60 de miliarde de dolari. După războiul din Vietnam, care aruncase această ţară într-o ruină indescriptibilă, preşedintele american Jimmy Carter a refuzat să plătească cea mai mică daună, afirmând că „distrugerile erau reciproce”.
Somaţi la începutul anilor 90 să returneze banii din conturile evreilor victime ale războiului, bancherii evrei prezintă 32 de milioane de dolari din 730 de conturi. Suma este respinsă ca fiind insuficientă. Campania de teroare mediatică desfăşurată ulterior se baza pe observaţia că băncile nu vor publicitate negativă. Campania a fost alcătuită dintr-un ansamblu de adevăruri şi de supoziţii, de fapte şi de invenţii, de aceea mulţi elveţieni consideră că ţara lor a fost victima unei conspiraţii internaţionale. În final, campania s-a lansat în injurii la adresa elveţienilor, multe dintre acestea semănând ciudat cu cele pe care antisemiţii le-au proferat la adresa evreilor. În final, elveţienii au acceptat să plătească, în august 1998, suma de 1,25 miliarde de dolari. Interesant este că şi Statele Unite au refuzat intrarea refugiaţilor evrei, dar nimeni nu s-a gândit să le ceară reparaţii financiare. Iarăşi, negrii americani n-au fost niciodată despăgubiţi pentru secolele de sclavaj.
Întrebare: Dar ce s-a întâmplat cu banii evreilor din Europa depuşi în băncile americane, şi care n-au supravieţuit Holocaustului? Mister total. Americanii au fost de acord să plătească 500.000 de dolari cu acest titlu. Aceeaşi tăcere pluteşte şi în legătură cu proprietăţile evreilor europeni cumpărate în Palestina înainte de 1948, precum şi cu banii depuşi de victimele Holocaustului în băncile evreieşti din Palestina. Nicio despăgubire nu li s-a acordat vreodată.
A urmat Germania, unde s-a intentat un proces industriei private germane, reclamându-se despăgubiri de 20 de miliarde de dolari. Or, Germania mai plătise odată despăgubiri. Ţărilor din fostul bloc sovietic (deci inclusiv României) li s-a cerut, fără nicio publicitate, să returneze toate proprietăţile evreieşti de dinainte de război, sau să plătească indemnizaţii. Plata acestor despăgubiri a fost o condiţie eliminatorie pentru intrarea în Uniunea Europeană, NATO şi Consiliul Europei. Complicitatea Congresului american a fost esenţială în această extorcare. Istoricul israelian Ilan Pappe spune că, atunci când Israelul a început negocierile privind reparaţiile germane, ministrul afacerilor externe de atunci, Moşe Şarett, a propus despăgubirea refugiaţilor palestinieni. Această propunere a rămas literă goală.
Norman Finkelstein nu se înşală atunci când vorbeşte depre Holocaust ca despre o industrie. Esenţial pentru o industrie, spre deosebire de manufacturi, este mass production, şi avem toate caracteristicile. În afara muzeelor dedicate Holocaustului, şaptesprezece state impun Holocaustul ca obiect de studii în şcoli, şi multe universităţi au catedre dedicate acestui eveniment. Se estimează la 10.000 numărul studiilor universitare consacrate soluţiei finale nazistă. În New York Times apare un articol despre Holocaust săptămânal. Comparativ, în Europa a apărut o singură carte despre cei zece milioane de africani care au murit între 1891 şi 1911 în Congo din cauza lăcomiei europene pentru cauciuc şi fildeş.
În ce ne priveşte, ca români, suntem îndreptăţiţi să ne întrebăm care au fost costurile ascunse ale aderării României la NATO şi UE. Putem doar presupune că nici ţara noastră nu a scăpat acestui tăvălug al despăgubirilor, nu ştim nimic sigur, sau poate nici măcar n-am achitat întreaga notă de plată. Fireşte, n-are rost să ne întrebăm retoric de ce n-a existat nicio dezbatere publică pe această temă, sau de ce guvernanţii din întreg spectrul politic ne-au ascuns dimensiunea reparaţiilor pe care România le-a plătit Israelului. Aici cunoaştem răspunsul: s-a dorit evitarea unei reacţii iraţionale, viscerale, de antisemitism.
Recenzie dupa Radu Iliescu
Sursa: www.constiinte.ro

1 comentariu »

  1. holocaust ? Dependenţi de minciunǎ
    https://middleeastatemporal.wordpress.com/2012/01/01/holocaust-dependenti-de-minciun%C7%8E/

    Comentariu de JOKER 2009 — Ianuarie 2, 2012 @ 11:42 am | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: