Middle East atemporal

Aprilie 2, 2012

Documente anti-holocaust (citeşte adevărul!)

Filed under: Uncategorized — mihaibeltechi @ 7:50 am

Episodul 1

sursa materialului de mai jos: http://www.zundelsite.org

(…)

Prin introducere, revizionismul a capatat amploarea unei miscari intelectuale de reinviere pe cuprinsul lumii intregi. Oamenii incep sa-si puna intrebari despre holocaust. Aceste intrebari nu sunt confortabile. Acum lobbyul promotor al holocaustului nu mai poate ignora interesul global relativ la ADEVARATELE fapte, care incercuiesc afirmatiile neclare apartinatoare promotorilor „holocaustului” strigand „antisemitism”. Esentialmente, afirmatiile revizioniste pot fi grupate pe opt capitole disctincte intre ele.
1. Revendicarea revizionista:
Holocaustul constituie o propaganda postbelica utila care a pornit asemenea unei campanii sistematice si insidioase in decursul Celui de-al doilea rasboi mondial (C2RM) ca fiind una din tacticile intrebuintate de interesele financiare pentru a strange trupe si a angaja lumea, in special America, in ceea ce sa preschimbat, in fapt, intrun rasboi fratricid. Principiul din spatele acestei propagande a fost: „Hai sa punem un inamic ca sa ucida alt inamic”.
Cum sa realizat aceasta? Pe cai verificate in timp, prin mijloace de moda veche. Propaganda sofisticata din timpul rasboiului contra unor pretinse „atrocitati” inamice nu este un lucru nou. Ea constituie o efectiva arma psihologica folosita de obicei pentru a inflacara soldatii, facandu-i sa creada ca lupta pentru o cauza dreapta si patriotica. Inamicul este demonizat prin inocularea sistematica de povesti cu atrocitati. Mass media repeta la nesfarsit cat de crud si demonic este inamicul.
Aceasta tactica a fost utilizata de Aliati pe scara extinsa. Iata o dovada in acest sens:

Pe 29 Februarie 1944Ministrul britanic al informatiilor a trimis nota urmatoare catre varful ierarhiei clericale britanice si catre BBC:
Domnule,
Sunt imputernicit de catre Minister sa va expediez urmatoarea scrisoare circulara:
Este de regula de datoria bunilor cetateni si a crestinilor piosi sa accepte orbeste ciudateniile celor asociati cu noi.
Insa vremea vine cand asemenea ciudatenii, in timp ce inca sunt negate in public, trebuiesc luate in considerare atunci cand intrarea noastra in actiune devine imperioasa. Noi cunoastem metodele de guvernare practicate de dictatura bolsevica in Rusia, de pilda, din discursurile si scrierile Primului Ministru insusi, expuse in ultimii douazeci de ani. Noi stim cum sa comportat Armata Rosie in Polonia in 1920 si mai de curand þn Finlanda, Estonia, Letonia, Galitia si Basarabia.
Asadar noi trebuie sa luam in considerare felul in care cu certitudine se va comporta Armata Rosie cand va navali peste Europa Centrala. Daca nu sunt adoptate masuri de precautie, evidentele orori inevitabile care vor avea loc vor starni o serioasa preocupare in aceasta tara.
Noi nu-i putem reforma pe bolsevici insa noi putem sa ne dam toata silinta pentru a-i feri – si pe noi impreuna cu ei – de consecintele faptelor lor. Desvaluirile ultimului sfert de veac vor aduce doar negatii neconvingatoare. Unica alternativa la negatii consta in deturnarea atentiei publice de la subiectul respectiv in totalitatea sa.
Experienta ne demonstreaza ca cea mai buna deturnare consta in propaganda referitoare la atrocitatile savarsite de inamic. Din pacate, publicul nu mai este la fel de susceptibil ca in zilele „fabricii de cadavre”, a bebelasilor belgieni mutilati si a canadienilor crucificati.
De aceea cooperarea dvs. este respectuos reclamata pentru a deturna atentia publica de la observarea faptelor Armatei Rosii, cooperare care sa se bazeze in sprijinirea din toata inima a diverselor acuze contra germanilor si japonezilor care au fost sau vor fi puse in circulatie de Ministerul nostru.
Exprimarea credintei dvs. in acestea va putea sa-i convinga si pe altii.
Sunt, domnule, supusul dvs. slujitor,
H. Hewet, Secretar Asistent

Exista si un post scriptum, dupa cum urmeaza:
Ministerul nu poate intra in nici o corespondenta de nici un fel cu privire la comunicarea ce trebuie prezentata doar persoanelor responsabile. 
(Rozek, Edward J., Allied Wartime Diplomacy: A Pattern in Poland, John Wiley and Sons, NY. pag. 209-210).

Acesta este un document destul de surprinzator. Scrisoarea de fata constituie evidenta clara ca in decursul Celui de-al doilea rasboi mondial, Aliatii intrebuintau propaganda despre atrocitati contra Germaniei lui Hitler cu scopul de a deturna atentia propriilor popoare de la observarea atrocitatilor comise in primul rand dar nu in mod exclusiv de catre Armata Rosie – „tovarasii” lor de drum – pe parcursul invadarii Europei cand rasboiul lui Hitler se apropia de sfarsit.
Sa remarcati, totusi, ca nimic din continutul acestei scrisori nu aminteste de gazarea oamenilor.
De ce nu? Pentru ca propaganda prosteasca despre atrocitati este cu totul altceva. Varianta camerelor de gazare a plutit la inceput ca un fel de test al propagandei dar sa renuntat repede la ea, fiind apreciata ca „neplauzibila”. Daca fictiunile cu atrocitati se umfla atat de mult, nemasurat si neplauzibil, astfel incat sentimentele si gandirea oamenilor pur si simplu nu le pot inghiti, atunci nu mai este in interesul conducatorului armatei sa propage o asemenea „crima”.
Aceasta a fost situatia initiala cu varianta „camerelor de gazare”.
In fapt, Ministerul britanic al informatiilor ceruse dintru inceput clerului britanic sa ajute la raspandirea povestii cu „camerele de gazare” – care se afla deja inclusa in planurile de propagare ale Ministerului. (Rozek, Edward J., op. cit., pp. 108-110). Cu toate acestea, de la bun inceput, judecata fiind ca prea problematica si stranie, varianta a fost repede retrasa considerandu-o ca pe o potentiala incurcatura strategica. Unele dintre asa-zisele „crime” mai „mici”, pe care oamenii ar fi putut sa le inghita, au supravietuit si sau desvoltat pentru o vreme, atat in perioada Primului RM, cat si pe parcursul C2RM, unele pentru perioade mai lungi, altele mai scurte.
De exemplu, multi din oamenii apartinand mai vechilor generatii, atat din America precum si din Europa, inca mai tin minte macabra propaganda de rasboi Aliata din timpul Primei conflagratii mondiale care sustinea chestiuni de genul „fabricilor germane de facut sapun din cadavre”, „mânuţele smulse ale bebelasilor belgieni”, „soldatul canadian crucificat” – toate aceste povesti dovedite mai tarziu ca fiind minciuni, iar pentru unele chiar oamenii de stat ai Ailiatilor au cerut germanilor scuze dupa rasboi.
Unii îsi mai amintesc chiar de incredibila, isterica afirmatie facuta de, pe atunci guvernatorul statului New York, in 1917-18 (!), cum ca germanii „exterminasera milioane de evrei”.
Chiar mai graitoare este afirmatia despre cele „sase milioane”! (Glynn, Martin, Crucifixion of the Jews Must Stop, The American Hebrew, 31 Oct. 1920).
Deci intelegeti – povestea celor „sase milioane” este veche. Foarte veche.
Ea a fost trambitata inainte. Intro carte recenta, intitulata Keystone of the New World Order: The Holocaust Dogma of Judaism, autorul Ben Weintraub precizeaza ca numarul comporta, de fapt, o semnificatie mitica datorita fundamentarii sale pe isvoare cabalistice. (Weintraub, Ben, The Holocaust Dogma: Keystone of the New World Order, Cosmos Publishers, 1994).
Din pacate, a fost nevoie de o populatie atat de credula, sistematic educata fals, asa cum este astazi, cuplata cu neobosita spalare a creierelor (brainwashing) de catre o mass media coruptibila si aservita puterii, pentru a perpetua minciuna peste decenii. In timpul Primului rasboi mondial nu exista mass media electronica. Dupa Cel de-al doilea rasboi mondial – C2RM, acest basm de buzunar a fost scos de la naftalina si asvarlit din nou contra poporului german.
Masiva ofensiva psihologica a inceput realmente doar odata cu serialul tv de fictiune Holocaust, prezentat in lumea larga la cca. 100 de milioane de spectatori. Apoi a urmat Lista lui Schindler. Au mai existat mii de alte productii cu un impact mai putin vicios, insa, adunate la un loc, cu potential distructiv.
Sa fim bine intelesi asupra acestui punct: Nimeni nu ar fi ezitat sa exploateze povestea „gazărilor”, chiar si in perioada rasboiului, daca ea ar fi parut plauzibila. Cu toate acestea, chiar in plin rasboi, conducatorii natiunilor Aliate – Churchill si Roosevelt, precum si ierarhia catolica, inclusiv Papa Pius al XI-lea – cunosteau de la diversele lor agentii de informatii, spioni pe teren, infiltrati cu radio transmitatoare in interiorul diferitelor lagare (inclusiv soldati, preoti, duhovnici ai militarilor din zona, politie si personal de paza) ca nu aveau loc exterminari organizate in masa prin gazare ori prin orice alte mijloace in interiorul lagarelor de concentrare.
Cum de stiau ei?
Liderii aliati detineau fotografii aeriene detaliate, iar nici una dintre acestea nu se potrivea cu afirmatiile isterice ale agitatorilor sionisti precum rabinul Stephen Wise si altii de prin lume. Pur si simplu nu era adevarat. Nu au avut loc gazari de oameni – ci doar de paduchi! Povestea era ca un schweizer cu multe, multe gauri. Si era apreciata ca fiind discutabila, problematica.
In consecinta, conducerea aliatilor a inlaturat in mod explicit orice referinta la „camerele de gazare” din propaganda despre atrocitatile inamice pe care o desvolta pe parcursul rasboiului, acestea disparand pana si din depesele diplomatice, pentru ca nu exista nici o dovada. (Allied Diplomacy in Wartime, Samisdat Resource Book, pp. 108-110).
In August 1943, aliatii decid in mod oficial sa nu faca o afirmatie explicita cu „camerele de gazare” in contra nazistilor in cadrul unei declaratii date publicitatii pe motiv ca „dovezile sunt insuficiente pentru a justifica declaratia privitoare la executia in camere de gazare”. (Foreign Relations of the United States Diplomatic Papers, 1943. Samisdat Resource Book).
Astfel, aliatii si Papa nu aveau nevoie sa nege ceea ce nici nu avusese loc – cu exceptia creierelor infierbantate ale sionistilor care se „victimizau” ca nimeni altcineva cu scopul crearii statului Israel si a obtinerii avantajelor politice postbelice (inclusiv sumele masive platite lor ca reparatii de catre Germania), caci numai ei aveau nevoie de acuzatia de genocid contra evreilor.
Iar, dupa cum noi vom explica mai detaliat, procesele de la Nuernberg se bazau pe acele acuzatii. Sionistilor le trebuia o condamnare, astfel incat sa forteze prin culpabilizare obtinerea de fonduri de la guvernul Quisling creat de aliati.

Episodul 2

sursa materialului de mai jos: http://www.zundelsite.org/

Revendicarea revizionista:

Nu există nici o dovadă că holocaustul a avut loc – aşa cum este el descris de lobbyul promotor al holocaustului şi de foarte politizata industrie a filmului de la Hollywood.
Revizionistii nu sustin ca evreii nu ar fi suferit. Ei nu discuta faptul ca evreii au fost, in realitate, nedoriti in Germania, si ca a existat o politica de stat pentru a-i inlatura ca pe niste „oameni parazitari” daunatori tarii.
Este perfect adevarat ca evreii au fost inchisi si adeseori tratati cu cruzime. Ei erau priviti ca fiind inamicul, tocmai precum in timpurile noastre „nazistii” sunt priviti ca fiind inamicii oligarhiilor inradacinate.
Revizionistii sustin si desbat faptul ca nu a existat o politica de stat care sa fi chemat la „exterminarea in masa a evreilor” sau a oricaror alte minoritati nedorite. Aliatii, in mod independent si separat, au interogat 26.000 de functionari ai regimului National Socialist imediat dupa infrangerea Germaniei, toate intemeiate pe acelasi set de intrebari. Unii oameni poate sar fi gandit sa minta in folosul lor personal prin implicarea altora.
Nici o persoana oficiala germana nu a raportat ca ar avea cunostinta de un asemenea program. Toti au spus ca au auzit de aceasta pentru prima data de la aliati, dupa rasboi.
Aceasta tocmai ne conduce la miezul chestiunii, acolo de unde a pornit povestea exterminarii in masa – acest punct central este „marturia” lui Rudolf Hoess.
Marturia lui Rudolf Hoess constituie un document incredibil de „incriminator”. Tot raul porneste de la el. Aici incepe povestea din culise.
Rudolf Hoess, fostul comandant al Auschwitzului pe timpul rasboiului, a „marturisit” cele mai incredibile lucruri in perioada Proceselor de la Nuernberg, ele fiind cuprinse in acest larg utilizat si frecvent citat „document”. O privire judicioasa asupra modului in care acesta a fost intocmit este prezentata in editorialul din Zundelsite de pe Internet: Nuernberg: The Crime that Will Not Die (Nuernberg: crima care nu va muri). Este o sinteza care merita citita.
Multi germani, la Nuernberg si in alte parti unde au fost pusi sa faca fata proceselor pentru „crime de rasboi”, au „marturisit” brutalitati, sub amenintari nedrepte sau sub oferte oneroase. Documente, testimonii si marturii, precum si declaratii scrise sub juramant, prezentate la Nuernberg si in alte parti erau frecvent produse si semnate in urma torturilor psihologice si fizice exercitate asupra autorilor lor.
Pentru a avea dovada torturarii germanilor capturati de aliati, cititi Legions of Death (Legiunile mortii), o carte de Rupert Butler, un scriitor englez, care ofera o descriere vie despre modul in care fostul comandant din timpul rasboiului al unui lagar de concentrare, Rudolf Hoess, a fost batut fara mila si drogat cu alcool pret de cateva zile inainte de a semna faimoasa „marturie” prin care se admitea ca doua milioane si jumatate de oameni au fost gazati in camere de gazare la Auschwitz.
Este suficient sa mentionam aici ca aceasta asa-zisa „marturie” a fost scrisa in engleza, iar Hoess nu vorbea si nu intelegea engleza. (Bulter, Rupert, Legions of Death, Hamlyn Paperbacks, Marea Britanie, 1983, pp. 10-12).
Julius Streicher, pentru a numi un alt oficial german care a fost salbatic torturat de anchetatorii americani pentru a obtine o „marturie”, a raportat ca a fost batut atat de rau incat si-a pierdut 40% din capacitatea auditiva. El a fost tinut desbracat complet intro celula neincalzita si a fost fortat sa bea din latrina. Garzile i-au deschis fortat gura cu un baston intre dinti astfel incat sa-l scuipe in gura. (Streicher Opens His Case – Streicher isi deschide cazul, London Times, 27 Aprilie, 1946).
Aceasta informatie a fost mai tarziu eliminata din transcrierile Proceselor de la Nuernberg, cu consimtamantul presedintelui Tribunalului si chiar cu cel al avocatului „apararii”.
Inca o alta sursa o constituie Comisia de ancheta Simpson van Rhoden asupra conduitei anchetatorilor americani pe parcursul proceselor Malmedy – Dachau. Aceasta comisie a raportat despre maltratari si torturi, inclusiv procese improvizate, administrarea de spovedanii false cu „preoti” falsi, batai, legari la ochi etc., toate cu scopul de a obtine marturii fortate de la prizonieri. (The Progressive, scris de judecatorul Edward L. Van Rhoden in Februarie 1949, intitulat American Atrocities in Germany – Atrocitati americane in Germania).
Iata aici o mostra despre cum erau obtinute in practica de rutina aceste „marturii”:
„Anchetatorii americani la Tribunalul Statelor Unite din Dachau, Germania, foloseau urmatoarele metode pentru a obtine marturii:
Batai si lovituri brutale. Scoaterea dintilor si ruperea maxilarelor. Procese improvizate. Izolare. Prezentandu-se ca fiind preoti. Ratii de hrana foarte limitate. Depravare spirituala. Promisiuni de achitare (ex.: daca victima ar fi implicat pe alti prizonieri sa intre in scenariile proceselor aliate)… Numai doi dintre germani, in cele 139 de cazuri investigate, care au fost loviti in testicole, sau mai putut insanatosi.” (Did Six Million Really Die? – Au murit oare cu adevarat sase milioane?, Raport de probe in Procesul canadian despre „stirile false” intentat lui Ernst Zundel – 1988, editat de Barbara Kulaszka, pp. 44-45).
Magistratul superior american Harlan Fiske Stone, referindu-se la Procesele de la Nuernberg si vorbind despre Procurorul sef american Jackson, a avut de spus urmatoarele (dupa cum au fost citate dintro carte aparuta la Viking Press: Harlan Fiske Stone: Pillar of the Law – H.F. Stone: stalp al legii):
Jackson este plecat conducandu-si partida de linsaj la scara mare de la Nuernberg„, remarca el. „Nu-mi pasa ce le face la nazisti, insa detest sa vad pretinsa lui pozitie de a conduce o curte si de a proceda conform legii.
Este o frauda putin prea ipocrita in acceptiunea ideilor mele de moda veche.” (Mason, Thomas, Harlan Fiske Stone: Pillar of the Law, Alpheus The Viking Press, pag. 746).
O acuzatie nu genereaza un fapt. Un titlu nu genereaza un fapt. Un prizonier torturat ca sa „marturiseasca” nu poate face din cuvintele sale un fapt.
Iata aici un alt exemplu bun pentru o crima „bine documentata”:
Germanii au fost acuzati la Nuernberg de a fi omorit 15.000 ofiteri polonezi impreuna cu membri ai elitei poloneze la Katyn. Sapte militari germani, ofiteri si soldati, au fost executati de sovietici in urma unui proces in care peste 4.000 (!) de declaratii scrise sub juramant si duzini de „experti” si „martori” au fost infatisati de procurorii stalinisti.
In 1989, liderul sovietic Gorbaciov a admis in mod public ca regimul lui Stalin era responsabil pentru masacrul de masa al polonezilor. Nu germanii, ci aliatul Americii – Iosif Stalin! – a ordonat masacrele!
Asadar, daca judecatorul Thomas T. Johnson de la Curtea Superioara din California, si judecatorul Thomas de la Curtea Districtuala din Toronto au luat cu emfaza „nota juridica” despre holocaust, ei sau bazat pe „usor disponibila” documentatie obtinuta prin torturarea si alte mijloace coercitive de la victimele tortionarilor aliati.
Ce fel de „probe documentate” sunt acestea? Asa ceva nu ar fi admisibil in nici un tribunal american sau canadian.
La Nuernberg si in multe alte procese adiacente contra asa-ziselor „crime de rasboi naziste”, aceste metode erau acceptate ca practici de rutina, ca niste chestiuni de politica si ca fiind „regulile”.

Episodul 3

sursa materialului de mai jos: http://www.zundelsite.org

Revendicarea revizionista:

Numarul victimelor holocaustului este iresponsabil exagerat
Multi, multi oameni de toate nationalitatile au disparut in rasboi si nu pot fi incadrati aici. Unii zac in cenusa oraselor germane bombardate de aliati fiind arsi in cladirile prabusite, altii au fost incinerati in incendiile provocate de bombele aliatilor, multi altii au pierit in Gulagurile rusesti la mult timp dupa ce focul a incetat. E necinstit si incorect sa se afirme – asa cum in mod frecvent se face – ca o persoana care nu poate fi gasita (descoperita) a pierit intrun genocid sau chiar mai rau, printro gazare.
De fapt holocaustul este cea mai buna exemplificare a teoriei „mortii dovedite prin istorisirile a sute de supravietuitori”.
Ganditi-va numai!
Mass-media este plina de „organizatii ale supravietuitorilor” care exista in toate orasele mari ale lumii vestice – din Toronto in Johanesburg; din Rio de Janeiro in Los Angeles. Este suficient sa spunem ca Germania a platit peste 4.300.000 de pensii si cereri de restituire, 40% dintre beneficiari traiesc sau au trait in Israel. Altii sunt cu radacini evreiesti dar au ales sa traiasca in alte parti ale lumii.
Daca atatea milioane de evrei au murit de mana germanilor, de ce atat de multi supravietuitori?
Oficialii holocaustului l-au citat adesea pe Jacob Robinson, „istoric” si „jurist internationalist” referindu-se la el ca la o prima sursa de informatie autorizata asupra a ceea ce s-a intamplat cu evreii. J.R. era de fapt un evreu est european mincinos, neonest, avand un plan diabolic. El a fost creatorul „conceptului revolutionar” al ideii Procesului de la Nuernberg intentat liderilor Germaniei si totodata a „schemei de reparatii” germane.
In conformitate cu Nahum Goldman, fostul presedinte al Congresului Mondial Evreiesc (CME):
In afara de intalnirea mea cu supravietuitorii lagarelor de concentrare dupa eliberare, m-am intors doar oficial in Germania pentru a-l intalni pe cancelarul Adenauer si pentru a deschide negocierile asupra reparatiilor. Acestea constituie o inovatie extraordinara in termenii legii internationale. 
Pana atunci, cand o tara pierdea un rasboi, aceasta platea stricaciunile celui victorios, dar era o chestiune intre state, intre guverne. Acum, pentru prima oara, o natiune trebuia sa plateasca reparatii atat indivizilor obisnuiti cat si statului Israel, care nu exista legal in timpul crimelor lui Hitler. De asemenea trebuie sa recunosc ca ideea nu imi apartine. 
In timpul rasboiului CME crease un institut al Afacerilor Evreiesti in New York (al carui cartier general este acum in Londra). Directorii acestuia erau doi mari juristi evrei lituanieni, Jacob si Nehemiah Robinson. Multumita lor, Institutul a elaborat doua idei complet revolutionare: Tribunalul de la Nuernberg si reparatiile germane ” (Goldman, Nahum, The Jewish Paradox, Grosset and Dunlop, 1978, p. 122).
Doi cu doi fac patru…
Cererile de reparatii erau bazate pe un numar de victime – ca un fel de cerere de asigurare dupa prabusirea unui avion si incendiul consecutiv. Sa platit pentru ca acest numar sa fie mentinut ridicat. Nu e nici un mister in asta.
Acum incercati sa va imaginati o comapnie de asigurari care are de platit pentru un incendiu in care se presupune ca anumiti membri ai unei familii au pierit. Nu trebuie sa fi om de stiinta pentru a vedea ca daca acea companie de asigurare nu are anumite documente ca de pilda: „cine era de fapt inregistrat în acel avion…? – un non-existent unchi sau matusa „victima” sar putea materializa si sa defraudeze compania de asigurari. Aceste lucruri se cunosc, sau intamplat cu unele companii de asigurari.
A insista la nesfarsit pe tema neadevarata a (din 20 Ianuarie 1942) repetand fara temei si subliniind planurile naziste de a „anihila evreii europeni” dovedeste o cumplita si naiva credulitate. Chiar si expertul in holocaustul evreiesc, Yehuda Bauer de la Universitatea evreiasca din Ierusalim a spus ca Wannsee a fost o intalnire ce cu „greu poate fi numita conferinta” si ca „putine din cele care sau spus acolo au fost executate in detaliu”.
Aici aveti un extras cu subtitlul: Respingerea importantei Wannsee-ului, din Canadian Jewish News, Ianuarie 30 1992:
In public inca se repeta din timp in timp stupida poveste ca la Wannsee sa planuit exterminarea evreilor. Wannsee nu a fost decat o treapta in desvaluirea procesului crimei in masa.” Potrivit New York Times din 12 Nov. 89 (Bauer) a adaugat ca el nu ar vrea sa „adauge graunte la moara denigratorilor holocaustului: „ei pot adauga, stiti dv….” (Auschwitz Revizionism: An Israeli Scholars Case, NYT, Nov. 12, 1989).
Ei au facuto si o fac in continuare.
Numarul tot mai mic al victimelor Auschwitzului da nastere scepticismului, in oameni care opun bunul simt acestei topici.
Yehuda Bauer, unul dintre promotorii holocaustului, admite falsul cifrei de 4 mil. intrun articol din Nov. 1989, facand comentariul asupra crudei manipulari a numarului victimelor Auschwitzului de catre propaganda Sionista si Comunista si alti mincinosi de acest fel. (Auschwitz Revisionism: An Israeli Scholars Case, Nov. 12, 89).
Sa mentionam aici si Crucea Rosie. Aceasta asa-zisa organizatie umanitara are mult de-a face cu faptul ca cifrele sunt atat de departe de realitate.
Crucea Rosie a jucat un rol ignobil. In timpul si mai ales dupa rasboi cand a elaborat povestile despre „atrocitatile naziste si diferite statistici” (vezi marturia sub juramant a lui Charles Biederman in Procesul Zundel, Au murit in realitate sase milioane? Report of the Evidence in the Canadian „False News” Trial of Ernst Zundel -1988′. Editat de Barbara Kulaszka, pp. 80-84).
Mai jos va ofer doua extracte din aceasta marturie, asa cum au fost adunate in transcrierea lui Zundel de av. Barbara Kulaszka in cartea ei: „Au murit intradevar 6 milioane?”
„Accesul la documente era limitat de catre Intelegerile de la Bonn in 1955 pentru fostii persecutati sau succesorii lor legali, pe baza faptului ca erau documente legate de persoane individuale si deci nedeschise pentru public (11-2497, 2498). Cuvintele folosite de Intelegerile de la Bonn erau ca arhivele erau „evaluabile doar de fostii persecutati sau de succesorii lor legali (12-1676). Singura exceptie de la aceasta regula, dovedita a fi sub intelegeri, a fost pentru reprezentantii oricaruia din cele zece guverne Aliate, ale caror corpuri supervizoare aveau dreptul sa studieze documentele (11-1497). Orice cerere a unuia din cele zece guverne pentru acces era revazuta de catre directorul ITS (Internal Tracing System). Daca Directorul o gasea nejustificata, el pasa cererea Comisiei Internationale pentru decizia finala. Nu si-a amintit nici o cerere a Israelului care sa fi fost respinsa (12-2711).
Cu alte cuvinte, Israelul putea vedea datele, dar cercetatorii si istoricii germani nu.
Domnul Wiesenthal, probabil putea.
Transcrierea sumarizata a procesului conform Kulaszka continua:
Biedermann confirma ca asa cum in 31 Dec., 1989, numarul total al mortilor inregistrat de Biroul registrului Special si diferite alte registre, era de 373,468 (11-2515). Aceasta cifra reprezenta certificate de deces eliberate pentru cererile primite, si se bazau pe inregistrarile lagarelor Naziste in timpul rasboiului (11-2516, 2517).
Biedermann este de acord ca la o conferinta internationala tinuta de Comitetul International al lagarelor in Viena 1977, directorul ITS Albert Cocatrix a tinut o cuvantare in care indica faptul ca cele 357.190 nume de persoane care au murit in lagarele de concentrare au fost inregistrate de Biroul Registrului Special. Biedermann confirma ca acest numar provine actual de la ITS (12-2640., 2646). El subliniaza de asemenea ca aceste cifre rezulta din numarul cererilor. Daca intreaga familie a murit nu a mai existat nimeni care sa depuna o astfel de cerere. Pe de alta parte ITS detinea documentatie completa doar pentru doua din cele 22 de lagare de concentrare. Pentru celelalte avea documentatie partiala sau deloc. Asadar daca o cerere era facuta pentru o persoana care se presupunea ca a murit in unul din aceste lagare, ITS nu avea nici o inregistrare care sa justifice o cerere catre Registrul Special pentru un certificat de deces (12-2647).
E ridicol de simplu. Jocul cu cifrele pe care se bazau cererile de reparatii poate fi abandonat odihnei maine.
Crucea Rosie, prin al ei International Tracing Service Arolson, condus de delegatul Crucii Rosii Charles Biedermann, detine importante informatii asupra „chiriasilor” (locatarilor) tuturor lagarelor de concentrare care au trecut prin lagare de concentrare civile sau de prizonieri de rasboi ale germanilor.
Aceste 14 milioane de materiale informative ar putea fi astazi prin tehnologia computerizata, OCR software etc. sa fie cernute, categorisite, analizate si reverificate. In foarte scurt timp aceste informatii ar putea fi facute accesibile publicului, lucru care ar pune punct tuturor abuzurilor, interpretarilor eronate si falsificarilor adevaratelor cifre ale „victimelor nazistilor”.
Guvernul german poate ar fi trebuit sa verifice registrele de „incarcerati” cu 50 de ani in urma. De ce nu sa facut asta? Un bun raspuns ar fi acela ca sar fi aratat intregii lumi ca sau facut cereri de reparatii false si ca sau platit miliarde care au fost colectate (de la cetateni) fraudulos pentru o lunga perioada de timp.
Exista scrisori de la Arolson Tracing Service care in final dau o partiala posibilitate de a zari ceea ce este permis din arhivele acelea. Crucea Rosie, prin acceptarea sus-numitelor intelegeri ale celor 10 natiuni sau mandatelor prin care se administreaza aceasta macabra dar importanta mostenire a C2RM (Cel de al 2-lea Rasboi Mondial), a devenit complice de voie in impiedicarea cercetarilor, si in fond ascunde fapte istorice.
Afirm, fiind inregistrat, ca Crucea Rosie in mod deliberat ridica un zid de piatra in calea cercetarilor oneste asupra unuia din cele mai triste capitole din istoria omenirii. Daca Crucii Rosii ii displace aceasta critica justificata, sa iasa din aceasta afacere de ascundere a adevarului de cautarile publicului.

Episodul 4

sursa materialului de mai jos:
http://www.zundelsite.org/romanian/rom1014.html
http://www.zundelsite.org/romanian/rom1015.html

Revendicarea revizionista:

Politica statala oficiala asupra evreilor in timpul celui de-al III-lea Reich era emigrarea, nu exterminarea

E adevarat ca Germania hitlerista vroia sa-i mute pe evrei din „sfera de influenta” a poporului german. Aceasta tara era in rasboi – rasboi bine stiut ca fiind instigat de evreimea bancara internationala, deci evreii erau priviti ca o influenta coroziva nu numai financiar, dar si rasial si cultural.
Un cuvant frecvent folosit era cel de „paraziti”.
Germania hitlerista era neclintita in a nu-i dori pe evrei ca facand parte din Germania pentru ca acestia erau stiuti ca fiind daunatori la crearea unei societati etnice coezive, asa cum a fost aratat de Hitler. Fuehrerul ii vroia pe evrei „departe de fata lui” („sa nu-i vada in fata ochilor”). Nu era prea legat de ei.
Dar aici povestirea se opreste. Sunt uimitoare deturnarile de sens talmudice prin care unii dintre acesti oameni inca mai trec, cand „reamplasare” si „evacuare” a evreilor devin subit cuvinte cheie pentru „exterminare”.
Intreaga chestiune a fost tratata in Procesele Zundel in cele mai mici detalii si se pastreaza pe vecie in transcrierile acestor procese, devenite acum documente permanente in bibliotecile juridice canadiene.
Discursul aranjat al lui Himmler, pentru a fi mai precisi, a fost subiectul unor indelungate analize in cele doua procese Zundel. Detalii amanuntite se pot gasi studiind marturia politicianistului german Udo Walendy si a dr. Robert Faurisson in procesul din 1985 si in marturiile lui Browning, Faurisson, istoricul englez David Irving si Mark Weber in al 2-lea proces (1988). (Din nou referinta aici este cartea lui Kulaszka: Au murit intradevar 6 milioane?)
O data in plus, Lobby-ul promotor al holocaustului se bazeaza pe naivitatea cititorilor de a nu verifica faptele si ii face sa nu „gandeasca” ce insemna de fapt „evacuare” si „reamplasare”.

Revendicarea revizionista: 

Nu a fost gasit nici un document purtand semnatura lui Hitler in care sa ordone exterminarea evreilor

E incurajator ca Lobby-ul promotor al Holocaustului admite in final ca de fapt nu a existat nici un ordin al Fuehrerului pentru exterminarea evreilor. Revizionistii se incredinteaza de certitudinea acestei admiteri.
In 88 la procesul Zundel, avocatul apararii Christie aduce un diapozitiv care spune:

– Exterminarea evreilor –
nu exista ordin
nu exista plan
nu exista buget
nu exista omul (nici un raport de expertiza nu spune: „aceasta a fost o camera de gazare”)
nu exista corpuri (nici o autopsie nu afirma: „acesta este corpul unei persoane ucisa prin gazare”)

pentru aceasta campanie mincinoasa pentru exterminarea in masa!

Ca a existat un asemenea ordin sa repetat adesea timp de decenii si multi oameni inca cred ca exista. Dr. Raul Hilberg – cunoscut ca fiind „Papa al Holocaustului” pentru ca era autorul lucrarii „Distrugerea evreilor europeni” (luata adesea ca referinta gen „Biblia holocaustului”) un om care este pretutindeni privit ca „expertul nr. 1” in probleme de holocaust, a avut grija sa-si faca prezentarea asupra holocaustului putin mai mult in conformitate cu faptele, multumita influentei revizioniste prin care:
In editia din 1961 a cartii sale, dr. Hilberg scrie ca au existat 2 ordine ale lui Hitler (H. Raul, The Destruction of the European Jews, Quadrangel, Chicago, page 177).
La procesul Zundel, din 85, Hilberg insista ca ordinele au existat, marturisind ca nu va corecta ceea ce a scris in 61 in noua editie ce urma sa apara (Did Six Million Really Die? Report of the Evidence in the Canadian „False News” Trial of Ernst Zundel, -1988′, Edited by Barbara Kulaszka pp. 112-113).
La scurt timp dupa marturia lui, Hilberg a inceput sa scoata toate referirile la ordinele lui Hitler din noua editare din 85. (Hilberg Raul, „The Destruction of the European Jews”, Holmes and Meyer, New York, 1985, p. 402) in (Did Six Million Really Die? Report of the Evidence in the Canadian „False News” Trial of Ernst Zundel, – 1988′, Edited by Barbara Kulaszka pp. 112-113).
In noua editie referirile la „ordinele lui Hitler” sunt ingropate intro nota din josul unei pagini dupa cum urmeaza:
„Astfel nu era atat un plan formulat, cat o incredibila intalnire de ganduri, un consens, interpretarea birocratica de la distanta a unor ganduri”.
(Did Six Million Really Die? Report of the Evidence in the Canadian „False News” Trial of Ernst Zundel, -1988′, Edited by Barbara Kulaszka pp. 112-113).

„Include asta „aprobari” si „inchideri de ochi” -intreaba avoc. apararii Douglas Christie in procesul Zundel. Sa-i lasam pe cititori sa ghiceasca.
Au soptit nazistii unul la urechea altuia cum sa extermine milioane si milioane de evrei? E de crezut? Probabil la fel de mult ca si iepurasul de Pasti.
Chiar si istoricul holocaustului Christopher Browning nota acest lucru ca o schimbare majora de interpretare in lucrarea lui Hilberg, vorbind despre colegul sau ca „revizuitul Hilberg” (Simon Wisenthal, vol. III Anual, 1986).
Deci astazi este acceptat de prieteni si dusmani totodata, exceptandu-i pe aceia care inca mai trebuie sa-si dea seama, ca nu a existat un ordin al Fuehrerului.
Ceea ce a ramas totusi sunt doua vorbe incendiare: „Solutia finala”. Sa ne concentram asupra acestui punct.
Este adevarat ca aceste vorbe: „solutia finala” erau folosite, privitor la evrei. Ei si? Dovedeste asta ceva? Inseamna asta „exterminare”? Inseamna oare „solutia finala” in problema somajului ca guvernul vrea sa-i extermine pe toti somerii?
In timpul rasboiului, fraza era folosita in Canada cand aveau de-a face cu japonezii si nimeni nu afirma azi ca se planuia un genocid canadian asupra orientalilor!
Intrun recent documentar televizat despre politica canadiana din timpul rasboiului privitoare la canadienii de origine japoneza, documentele desvaluie ca se vorbea despre o „solutie finala” in „problema japoneza” – care era reamplasarea, denaturalizarea si deportarea japonezilor din Canada in Japonia.
Aceasta se potrivea exact cu ceea ce era politica germana privitoare la evrei – pentru motive similare. Tara era in rasboi si evreii erau priviti ca fiind subversivi pentru guvern si pentru efortul rasboiului – exact asa cum japonezii erau priviti ca subversivi politicii canadiene din timpul rasboiului.
Politica germana era pe departe mai putin bazata rasial si de o natura mult mai ideologizata decat cea canadiana. Ca o stare de fapt si pentru inregistrare, zeci de mii de evrei au trait si au lucrat in Germania in timpul rasboiului in afara lagarelor de concentrare, chiar si in capitala lui Hitler, Berlinul -unul dintre ei fiind faimosul rabin si conducator sionist Leo Boeck care era rabin practicant in 1943!

Episodul 5

sursa materialelor:
http://www.zundelsite.org/romanian/rom1016.html
http://www.zundelsite.org/romanian/rom1017.html

Revendicarea revizionista:

Zyklon B era un fumigen. 
Nu era un agent practic pentru crime in masa

Un mare caz s-a facut de lobby-ul promotor al holocaustului privitor la numeroase mentionari ce s,au gasit despre un compus insecticid. Ei si?
Paduchii care sunt purtatori (transmitatori) ai unor boli mortale ca tifosul au fost o teribila problema sanitara in timpul C2RM pentru prieteni si dusmani totodata. De fapt refugiatii si soldatii erau periodic despaducheati. (Si totodata parul lor era ras pentru a face dezinsectia mai usoara).
Armata germana, SS-ul, companiile civile germane, spitale, fabrici, vase, ce vreti dvs., toti foloseau acest Zyklon B in timpul rasboiului pentru a scapa de paraziti. Toate acestea sunt fapte stabilite, notificate. Wehrmacht-ul german l-a folosit mereu. Inseamna asta ca armata germana si-a omorit proprii soldati? Nonsens!
Zykon B era foarte eficient pentru uciderea parazitilor, folosit de numeroase armate, inclusiv cea americana pana in anii ,70.
Mai mult decat atat, erau stocuri de Zyklon B pentru lagare ca Oranienburg si Theresienstadt unde nimeni nu afirma ca ar fi existat gazari.
Toate aceste fapte, atat pentru armata cat si pentru taberele de concentrare civile, dovedesc un singur lucru: germanii vroiau sa salveze vieti – chiar si pe cele ale inamicilor lor – omorind paduchii si alti paraziti.

Revendicarea revizionista:

Zyklon B era de inalta toxicitate. Astfel fiind ar fi fost prostesc si contraproductiv sa pericliteze personalul celui de-al III-lea Reich angajat sa impinga (evacueze) corpurile din camerele de executie la scurt timp dupa „gazare”

Frauduloasa povestire despre puternicele ventilatoare instalate in asa-zisele camere de gazare, care in realitate erau morgi, a fost adesea repetata. Oricine cu bun simt poate vizita Auschwitz-Birkenau si vedea – foarte aproape de asa-zisele camere de gazare – cantina SS si spitalul la cativa metri peste drum. Nu se vor putea vedea nici puternice aerisiri, nici elici, nici scari sau ancore pentru ele, nici gramezi (ridicaturi) inalte ca acelea care exista de exemplu in complexul de camere de gazare din Porchment Mississipi sau alte camere de gazare din SUA – menite sa introduca si sa scoata gazul mortal.
Mai mult exista rapoarte – de exemplu „marturisirea” lui Hoess smulsa prin torturi bestiale! – folosite de toti promotorii holocaustului cum ca „comando-urile sonder intrau in asa numitele camere de gazare ca sa indeparteze mortii la cateva minute de la „gazare” – fumand, mancand si band! Asta ar fi pututo face cam greu cu masti de gaze.
Mergeti la Auschwitz! Mergeti la Birkenau. Priviti cuptoarele crematoriilor care „ardeau 24 de ore pe zi” in imediata vecinatate a „camerei de gazare”. Intre cele doua camere nu exista nici macar o usa. Nici un fel de pregatiri pentru fixarea unei usi nu exista.
Avem dovezi certe, verificabile independent, prin mostrele si bucatile luate din aceste locuri de catre mult hulitul Fred Leuchter si omul de stiinta german Germar Rudolf care arata ca nu exista nici un pic de reziduu de Zyklon B care, in conformitate cu dr. William Lindsey (cercetator de varf, chimist intro gigantica companie chimica americana Du Pont of America) ar fi trebuit sa ramana legat de fierul din nisip, beton etc. pentru sute, daca nu mii de ani (Lindesy, William B. „Zyklon B, Auschwitz and the Trial of dr. Bruno Teusch”, Journal of Historical Review, 4,(1983:261-303).
Procedura mostrelor luate de catre Leuchter, purtandu-se manusi de cauciuc si masti pentru fata, indentificate si dublu impachetate in pungi de plastic, a fost filmata preventiv inainte de a fi duse in SUA si analizate de Laboratoarele Alpha de Ashlan, Maryland, de catre dr. James Roth, un veteran profesor al Cornell University. Dr. Roth a fost acreditat ca expert in domeniul lui de catre curtea din Toronto in timpul procesului Zundel din 88 (marturia lui Roth – sumarizata in Au murit 6 milioane in realitate? Report of the Evidence in the Canadian „False News” Trial of Ernst Zundel -1988, Editat de Barbara Kulaszka, pp. 362-383).
Verificati marturia lui Roth si apoi pastrati-va pacea pentru vesnicie.
Al doilea punct de vedere pe care l-au avut revizionistii tine de inflamabilitatea Zyklonului B. Ei afirma ca acest gaz poate exploda. Lobby-ul promotor al holocaustului sustine ca nu poate exploda. Revizionistii au spus ca e necesar mai mult gaz pentru a ucide un om decat pentru a ucide un paduche. Lobby-ul sustine altceva.
Asta este problema oamenilor de stiinta.
Pentru tine si pentru mine hai sa utilizam putina logica. Nu poate fi in ambele feluri. Chiar daca gazul nu ar exploda, tot ar afecta lucratorii (cu mainile) din Sondercommandos, care se presupunea ca ardeau corpurile celor gazati, 24 de ore pe zi, la fiecare cateva ore cand noi contingente erau gazate in camera alaturata.
Ca sa conduci un crematoriu modern si eficient sunt necesari oameni dotati. Oare n-ar fi murit si acesti bine antrenati oameni, extrem de valorosi pentru germani, daca sunt necesare doar cateva mici doze de Zyklon B pentru omorirea unui om?
Cam ce inseamna sa conduci un crematoriu se poate afla din marturia lui Lagace. (vezi „Au murit 6 milioane?” pag. 267-271) unul dintre directorii celui mai modern crematoriu din Canada. Este un document care merita citit. Se poate presupune ca inaltii tehnicieni germani erau atat de diabolic inzestrati in uciderea oricarei suflari evreiesti, in timp ce erau atat de nepasatori fata de proprii lor operatori din crematorii? Nonsens.
Daca eficienta in a omori cat mai multi evrei posibil ar fi fost scopul urmarit, atunci mult mai multi evrei ar fi fost morti. Si nu am fi avut astazi aceasta „imprastiere de pui” (urmasi) facand parada in fata maselor credule.
Omorirea prizonierilor si criminalilor in camere de gazare este o idee unic americana. Este scumpa, grea si lenta. America inca gazeaza criminali, Germania nu. Nici o alta natiune, in mod cert nu in Europa anilor 30-40, nu executa criminalii sau pe altii prin aceasta metoda foarte complicata, indelungata, grea si costisitoare (periculoasa si pentru cel ce executa).
Pana in zilele noastre criminalii americani mor prin aceasta complicata procedura, unul sau doi deodata, prin metode a caror pregatire necesita multe ore. Camerele de gazare din America nu seamana nicidecum cu cotetele pentru pui prezentate lumii astazi de catre Lobby-ul holocaustului ca si „camere de gazare naziste”.
Si atunci cum ramane cu Pressac? E suficient sa spunem ca un expozeu critic asupra studiilor lui Pressac a fost pregatit de dr. Faurisson (publicat in Revista istoriei revizioniste nr. 3/91). Pentru documentare completa contactati-l pe Faurisson.
Afirmatia (revendicarea) revizionista este clara si la obiect: nici o camera de gazare nu opera in lagarele de concentrare germane cu scopul expres de ucidere a fiintelor umane.
Daca crimele genocide erau scopul lui Hitler se puteau gasi metode mult mai simple si mai ieftine. Sovieticii au folosit un singur glont in ceafa pentru a ucide zeci de mii de ofiteri polonezi la Katyn, si milioane din proprii cetateni in diferite parti ale Imperiului Raului. Englezii spanzurau, francezii ghilotinau, iar germanii isi executau criminalii si tradatorii apeland la plutoane de executie.
Tot restul sunt de-ale lui Steven Spielberg si galagie antigermana, gen Lista lui Schindler.
Germanii erau oameni foarte pregatiti. Au construit camere de dezinsectie perfectionate pentru a aduce bolile – care faceau ravagii – sub control, instalatii asemanatoare sau depasind ca nivel tehnologic camerele de gazare americane folosite la acea vreme. De ce ar fi folosit ei cocioabe de lemn? Cu gloante ar fi fost mult mai simplu, mai ieftin, mai usor de folosit si – ceea ce este foarte important – transportabil.
Germanii nu aveau nevoie sa-si caruteze inamicii prin toata Europa cu mari cheltuieli si incoveniente si sa-i arda cu combustibili scumpi cand copiii germani mureau inghetati din lipsa de combustibil.
Soldatii germani cu carabinele lor puteau termina foarte repede victimele vizate. De ce sa tragi milioane de evrei de la un capat la altul al Europei cand puteau fi impuscati in padurile Frantei la fel de usor cum au omorit sovieticii pe polonezi la Katyn?

2 comentarii »

  1. Multumesc de articol!….Mi-a facut ziua senina!

    Comentariu de dragoszizi — Aprilie 3, 2012 @ 4:46 am | Răspunde

  2. Ma bucur ca ti-a placut.

    Comentariu de mihaibeltechi — Aprilie 3, 2012 @ 6:07 am | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: