Middle East atemporal

Mai 7, 2013

REVIZIONISM

Filed under: Uncategorized — mihaibeltechi @ 4:27 pm

Prof. George Pişcoci-Dănescu

– Domnule profesor, sunteţi cunoscut în calitate de director fondator al Librăriei Româneşti Antitotalitare din Paris. Sunteţi traducătorul, editorul şi autorul câtorva cărţi ce au entuziasmat pe unii şi revoltat pe alţii. Aţi tradus şi publicat în franceză filosofia lui Lucian Blaga, dar şi Miturile fondatoare ale lui Israel şi altele asemenea. În mai multe rânduri, dvs. şi librăria dvs. aţi fost ţinta unor atacuri cu caracter terorist.

– Atacurile s-au produs după apariţia cărţii amintite, Miturile fondatoare ale lui Israel, ce continuă să deranjeze oameni şi instituţii, inclusiv statul sionist israelian. Viaţa este o luptă pe toate planurile. À la guerre comme à la guerre. Viaţa a fost şi rămâne o luptă. Aceasta, însă, trebuie dusă după anumite reguli, fără de care lumea civilizată decade în sălbăticie.

– Vreţi să spuneţi că Franţa, Elveţia sau Germania, unde s-au produs şi se produc astfel de atacuri teroriste contra unor cărţi, autori sau librari-editori, sunt ameninţate de sălbăticie?

– Aceste ţări au ceva de ascuns. Pentru a ascunde acest „ceva“, Franţa, Elveţia, Germania şi alte ţări sunt capabile astăzi de orice, inclusiv sacrificarea popoarelor respective, carne de tun nu tocmai „cuşer“, s-ar putea spune! Rămâne de văzut dacă aceste popoare se vor lăsa căsăpite. La vremea lor, guvernanţi mai vechi, precum Ceauşescu, au crezut şi ei aşa ceva.prof.George_Danescu_Piscoci

Istoria nu s-a încheiat. Ea este în plină desfăşurare. Autorii cărţilor mincinoase din timpul lui Ceauşescu ar trebui puşi la stâlpul infamiei. Lucruri de nemărturisit, petrecute atunci în România şi în alte ţări, au devenit astăzi obiectul de studiu al unei noi ştiinţe sociale, pe care iniţiaţii o numesc infamologie.

Cele ce se petrec astăzi în Occident, faptul că în Franţa, Germania, Elveţia sau Statele Unite oamenii sunt persecutaţi şi închişi pentru ideile lor, reprezintă o cădere în barbarie care nu poate fi nici explicată, nici atenuată, nici scuzată de relativa opulenţă materială. Occidentul va pieri, probabil, înaintea Orientului. Viitorul omului ca om necesită pieirea cadavrului de minciună şi putrefacţie care a devenit Occidentul. Bătălia constă nu în a săpa groapa Occidentului; dimpotrivă: acesta poate, trebuie şi merită să fie salvat. Ameninţarea, însă, este reală, efectivă şi imediată, traversând inima şi mintea fiecăruia dintre noi; numele ei este Minciună! Trăim într-o lume de minciună. În ciuda eforturilor depuse, vreme de zeci de ani, de către nedemnii câştigători ai ultimului război mondial, de către multele guverne şi regimuri de maimuţoi Aliaţi, realitatea celor trei ani şi două luni de război românesc antisovietic just, de război antibolşevic şi anti-minciună nu a putut fi ştearsă din inima, nici din minţile românilor. Războiul nostru anti-minciună sovieto-franco-anglo-americană nu a încetat, de fapt, nici o clipă. El nu poate înceta decât prin dispariţia românilor ca popor de sine stătător. Ajungem astfel la problema revizionismului istoric contemporan.

– În ce constă revizionismul istoric? Cum aţi devenit dvs. revizionist?

– Fiecare îşi are drumul lui în viaţă. In ordine materială, gravitaţională, câteva zeci de kg de om nu cântăresc mare lucru în faţa zecilor şi sutelor de tone de mârlănie iudeo-judiciară, gata să mă strivească. Adevărul, însă, nu se cântăreşte cu legea gravitaţiei, nici cu sistemul metric, sistemele judiciare, ordonanţele de urgentă şi tribunalele excepţionale. Barbaria celor ce falsifică istoria constă în faptul că anulează relaţiile normale şi de drept dintre oameni, înlocuindu-le cu relaţii de violenţă, de forţă, de minciună! O lege precum O.U.G. 31/2002, care instituie obligativitatea idolatriei holocaustice şi transformă poporul român într-o bandă de asasini, este expresia minciunăriei instituite în lume de către nedemnii provocatori şi câştigători ai ultimului război mondial. A revizui aceste lucruri, a repune istoria pe făgaşul adevărului este de datoria oricărui om sănătos la minte. Cam asta ar fi revizionismul istoric la modul foarte general.

– Totuşi, cum poate cineva să devină revizionist?Nurnberg

– Orice om normal este un revizionist. Revizioniştii sunt oameni care vor să ştie dacă ceea ce se spune este adevărat sau neadevărat. În istorie, în ştiinţă, în viaţa de toate zilele problema adevărului nu se pune în termeni de dogmă, de credinţă oarbă şi necondiţionată. Revizionismul istoric nu este o religie, precum creştinismul, nici o ideologie, precum liberalismul! Este o metodă de observare a realităţii, metodă perfectibilă şi ajustabilă precum viaţa şi experienţa, cu care se cam confundă.

– Când a apărut cuvântul „revizionism“?

– Nu este vorba de un singur cuvânt, ci de un întreg grup – sau familie – având aceeaşi rădăcină. Există verbul „a revizui“. De când? Filologii ne-ar putea-o spune. Lucrul este însă secundar. Există substantivul ce desemnează acţiunea de a revizui, adică „revizuirea“. Au existat şi există oameni specializaţi în a revizui. Aceştia se numesc revizori. Gogol şi-a intitulat Revizorul una dintre faimoasele lui piese literare. La un moment dat, Eminescu a fost revizor şcolar. Orice revizor îşi are metoda lui „revizionistă“ de revizuire a anumitor lucruri într-un anumit domeniu de activitate.

Cuvântul datează de multă vreme. Revizionismul s-a practicat şi se practică în ştiinţă, în artă, în literatură, în filosofie, în istorie, în toate domeniile de activitate. În sensul de revizionism istoric, termenul s-a impus în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Învăţăm toată viaţa, adică revizuim permanent. Împăratul Nero a fost acuzat că a dat foc Romei, dar, la o cercetare mai atentă, istoricii au descoperit că nu Nero este autorul acestui fapt, ci cu totul altcineva. La fel stau lucrurile cu împăratul francez Napoleon I, acuzat de a fi incendiat Moscova cu ocazia nefericitei campanii din 1812; istoricii au dovedit ulterior că nu împăratul Napoleon a dat foc Moscovei, ci contele rus Rostopcin.

Procesul lui Corneliu Zelea-Codreanu a fost revizuit. Oribila crimă iudeo-bolşevică a asasinării ultimului ţar rus a fost şi ea revizuită: ţarul Nicolae al II-lea a fost proclamat sfânt de Biserica Ortodoxă Rusă. Într-o bună zi va fi revizuit procesul mareşalului Antonescu.

– Totuşi, cine a folosit pentru prima oară cuvântul „revizionism“?

– Să nu fim mai catolici decât Papa. Mi-aţi putea spune cine a folosit pentru prima oară cuvinte precum „mamă“, „tată“, „apă“? În sensul istoric de care vorbim, termenul de „revizionism“ s-a impus după Primul Război Mondial, când oamenii şi-au dat seama că propaganda anglo-franceză de război şi-a permis minciuni gogonate cu privire la comportamentul soldaţilor germani, sau al armatei austro-ungare în Serbia. Potrivit acestei propagande de război, soldaţii germani din Belgia se distrau tăind mâinile copiilor belgieni, iar armata austro-maghiară din Serbia transformase principalele biserici ortodoxe din Belgrad în „camere de gazare“! O altă minciună răspândită de propaganda Aliată de război a fost că nemţii ar fi construit uzine de transformare a cadavrelor omeneşti în îngrăşăminte chimice!

În contextul necesarelor puneri la punct din anii 20 ai secolului trecut, termenul de revizionism istoric a sfârşit prin a se impune.911truth

– Există istorici revizionişti care se consacră altor etape istorice decât ultimele două războaie mondiale?

– Revizionismul este prezent în orice domeniu de activitate. Istoria este prin excelenţă terenul pe care revizionismul este mai acasă decât oriunde. Istoricii, chiar cei „proşti“ sau „mincinoşi“, fac un permanent revizionism. La sfârşitul anilor ’40, în prima etapă a comunismului, se vorbea despre Stalin, Lenin, poporul rus care „libertate şi fericire ne-ar fi adus“… Către sfârşitul interminabilei epoci de masturbaţie iudeo-comunistă, toţi istoricii de meserie vorbeau de cei 45 de ani de activitate revoluţionară a „Dunării Gândirii“.

Revizionismul acesta – de faţadă, însă – se practică chiar şi de Uniunea Scribălăilor sau de Institutul de Istorie Recentă, dar este mai curând un fel de „retuşism“. Nici politrucilor din diversele institute de Istorie, nici „baronilor“ din Uniunea Scribălăilor nu le este caracteristică cinstea, corectitudinea, promptitudinea intelectuală. După o viaţă de ploconeli, piruete şi graţioase pupăncurisme, nimeni nu devine campion revizionist.

– D-le profesor, cu sau fără dreptate, sunteţi cunoscut ca un revizionist al celui de Al Doilea Război Mondial.

– Mă cunoaşteţi mai mult din spusele detractorilor şi calomniatorilor mei. Am tradus şi publicat în franceză aproape întreaga filosofie a lui Lucian Blaga. M-am ocupat şi mă ocup de multe lucruri şi probleme în diverse domenii, inclusiv războaiele medice, punice sau mondiale. M-am consacrat, mai întâi, revizionismului filosofic general: revizionismului medical, nutriţionist, cultural, general ştiinţific.

De când se încearcă incriminarea calomnioasă a poporului român de către aceia care vreme îndelungată au comis crime de genocid şi crime contra umanităţii în închisorile şi lagărele de exterminare din România comunistă, mi-am zis că aprofundarea revizionismului istoric este necesară şi urgentă.

Se impune o trezire a opiniei publice româneşti înecată sub valurile de Coca-Cola şi poşircă N.A.T.O. care ne-au inundat după 1989. Se impune ca orice român responsabil, orice intelectual sau faţă bisericească să aprofundeze cele petrecute în anii ultimului război mondial.

Nici guvernele trădătoare de la Bucureşti, nici Europa prostituantă, globalizantă, bastardizantă şi mulatrizantă nu ne vor putea convinge că prezenţa noastră la Stalingrad şi la Cotul Donului ar reprezenta o „crimă contra umanităţii“.

Părinţii şi bunicii noştri au pierdut războiul mai ales ca urmare a trădării de la 23 august 1944. Am ajuns la convingerea că 23 august 1944 a reprezentat prima zi din sclavia care continuă să apese pe umerii poporului român. Faptul că tovarăşii comisari ruşi de atunci sau domnii comisari europo-americani de astăzi ne indică ce trebuie să credem sau să nu credem despre ultimul război mondial constituie pentru mine dovada clară că România şi poporul român traversează o epocă de sclavie totală, materială şi spirituală. Aspectul material al acesteia nu constituie un secret pentru nimeni.

Dacă în decembrie 1989 Ceauşescu ar fi fost înlocuit cu un guvern românesc, unirea Basarabiei, a Bucovinei de Nord, a ţinutului Herţa şi chiar a Insulei Şerpilor cu România, ar fi fost o simplă formalitate. Astfel de ocazii se vor prezenta, însă, şi în viitor. În vederea acestui viitor trebuie să ne pregătim. Istoria, însă, va fi scrisă într-o zi. Minciunile vor cădea la pământ. Ele nu vor cădea însă singure. Pentru ca acest lucru să aibă loc peste 20, 50 sau 100 de ani, ceva trebuie făcut de pe acum. Să nu lăsăm pe seama altora ceea ce putem face noi înşine, să nu lăsăm pe mâine ceea ce putem face azi.

Şcoala de istorie revizionistă reprezintă creierul şi coloana vertebrală a ceea ce a rezistat eroziunii semite, a ceea ce nu a putut fi corupt din cultura popoarelor Europei. Învăţământul, ştiinţa, arta, întreaga cultură şi viaţă publică actuală se concentrează în jurul unor monstruoase liturghii negre şi a altor servicii idolatrice pe altar holocaustic.esm_copyrighted_slower

Legiunea a cultivat sfinţenia cu o mână şi eroismul cu cealaltă. În vremurile pe care le trăim nu putem fi ţârcovnici cuminţi printre sfinţi, pe pereţii bisericilor. Grija schitului las-o arhimandritului, spune Eminescu.

Duşmanul nu mai vine din Turcia. Trăieşte printre noi. Ne face legi, ne pune biruri, vorbeşte filosofie. Ne taie felie după felie. Cu ochii şi cu gândul după salam şi plăcinte, popoarele Europei riscă să se confunde cu ele. Felie după felie, bucată după bucată, Europa toată este sfârtecată.

Până când vom murdări şi insulta strămoşii, amintirea unor căpetenii ca Ştefan sau Mihai, a Căpitanului, punându-le fotografia pe hârdăul televizual care umple măţăraia circumvoluţională a creierelor degenerate, de dezmoşteniţi ai soartei ce am ajuns?

Când Armata Română ucide patrioţii afgani sau irakieni, „Deşteaptă-te, române!“ nu poate suna ca pe vremea lui „Treceţi, batalioane române, Carpaţii“! Trezirea se merită, se cucereşte prin luptă de fiecare clipă. Dumnezeu ne-o dă, dar nu ne-o bagă în traistă.

Suntem un popor care de peste şaptezeci de ani trăim în moarte, nu în viaţă: noaptea Sf. Andrei 1938, 23 august 1944, Aiudul, Piteştii, Canalul, minciunile insultătoare care ne îmbâcsesc minţile şi viaţa nu ne-au căzut din senin pe grumaz. Cozile topoarelor călinesciene, bengliene, ceauşiste şi băsiste cresc în fostele noastre păduri, ajunse pe mâna veneticilor.

– Sunteţi specializat, mai ales, în problemele privind holocaustul. De ce?

– Mare glumeaţă sunteţi! Cum aş putea fi specializat în nişte alegaţiuni fără cap şi fără coadă, lansate în context românesc mai ales după 1989? În sensul care i se dă mai nou, cuvântul „holocaust“ a apărut de câţiva ani în dicţionarele limbii române, după O.U.G. nr. 31/2002. Am putea să îl scriem nu cu un singur „h“, ci cu două, trei sau patru, dacă nu chiar şapte „h“, dar nu putem acorda orice, nici oricâte „h“-uri cer flămânzii ăştia. Revizionismul istoric vine de departe şi are bătaie lungă. Oricine are dreptul să cerceteze orice problemă, orice epocă a istoriei.

Tatăl meu şi o mulţime de oameni pe care i-am cunoscut în copilărie şi în tinereţe au luptat la Stalingrad, la Odesa, la Cotul Donului, în Crimeea. Interesul generaţiei actuale şi al generaţiilor viitoare pentru epopeea glorioasă trăită de părinţii şi de bunicii lor în anii ultimului război mondial este normal. Este normal ca războiul antisovietic să ne preocupe mai mult decât războaiele lui Decebal, Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul.

Uniunea Sovietică, Statele Unite, Anglia şi Franţa s-au dezonorat, au dezonorat justiţia. Pieirea lor este o chestiune de timp. Imperiul colonial englez şi cel francez au pierit.

Statele Unite vor cunoaşte o implozie similară celei sovietice. Chiar şi fără asta, puterea americană se sprijină pe buricul a 200 de milioane de obezi. Nu există nici computer, nici bombă atomică sau altă armă care să-i scape de deznodământul ce-i paşte încet şi sigur, ca destinul!

Revizionismul nu este o ideologie, de stânga sau de dreapta. El este o metodă. Este vorba de întoarcerea la metodele normale şi obişnuite, a căror valoare a fost demonstrată de-a lungul istoriei. Procesul de la Nürnberg a avut loc în 1945-1946. În cadrul lui au fost judecaţi aşa-numiţii mari criminali de război: mareşalul Goering, amiralul Doenitz, ministrul de externe Ribbentrop, ziaristul independent Iulius Streicher şi alţii. Se spune şi se repetă cu insistenţă că anumite adevăruri ar fi fost stabilite la Nürnberg. Oamenii informaţi nu cred în acestea. Vă voi spune de ce: oricine îşi poate da seama că procesul de la Nürnberg este judecata învinsului de către învingător. Am putea întreba pe orice om, din orice epocă, dacă judecata unui învins de către duşmanul şi învingătorul lui poate să fie dreaptă!0318

Tribunalul cuprindea patru judecători şi patru suplinitori: un judecător american, unul englez, un altul francez şi unul sovietic. Statutul acestui tribunal de excepţie merită atenţia noastră, în special articolele 19 şi 21.

Iată art. 19: „Tribunalul nu este obligat să respecte regulile tehnice obişnuite cu privire la dovedirea acuzaţiilor. El va adopta şi aplica pe cât posibil o procedură expeditivă şi neformalistă. Tribunalul va admite orice i se va părea că dovedeşte ceva“.

Art. 21 este şi mai certat cu justiţia: „Tribunalul nu va cere dovedirea cu probe a acuzaţiilor de notorietate publică, ci le va considera deja dovedite“. Cu alte cuvinte, la Nürnberg multe lucruri nu au fost stabilite în nici un fel. În virtutea Statutului Tribunalului, acestea au fost considerate ca stabilite! Când auzim pe cineva că cutare lucru a fost stabilit la Nürnberg, este bine să-l întrebăm: „Nu cumva este vorba de un lucru considerat doar ca stabilit, în care caz, de fapt, este vorba de ceva care rămâne să fie stabilit“?!

Tribunalul Militar Internaţional comporta aceste trei cuvinte care erau şi rămân deopotrivă trei minciuni: 1. Nu a fost vorba de un tribunal, întrucât, prin chiar Statutul său, încălca toate regulile de administrare a justiţiei; 2. Singurul militar era judecătorul sovietic Nikitcenko, un politruc cu epoleţi, ilustrat în cadrul proceselor staliniste care avuseseră loc cu 10 ani mai înainte, despre care actualmente lumea consideră că au fost un fel de banditism judiciar; 3. Aşa-numitul tribunal nu a fost internaţional, ci inter-Aliat! Acest ne-tribunal a introdus inovaţiile nemaivăzute ale retroactivităţii legilor şi a responsabilităţii colective.

Să luăm exemplul unui tânăr care, în 1933, aderă la o organizaţie, S.S., sau un corp oarecare al administraţiei germane, al poliţiei etc.; în 1946 tânărului respectiv i se aduce la cunoştinţă că încă din 1933 face parte dintr-o organizaţie criminală! El nu va putea dovedi că este nevinovat, întrucât vinovăţia organizaţiei din care a făcut parte este un fapt „de notorietate publică“ (art. 21).

Statutul caricaturii de tribunal a fost aprobat la 8 august 1945, o dată care merită atenţia noastră. În acea zi Aliaţii îndrăznesc să pretindă că germanii ar fi comis trei tipuri de crime: 1. Crime contra păcii: răspunderea războiului cade în seama lor, ei au pregătit războiul, au complotat contra păcii, au provocat războiul; 2. Crime de război; 3. Crime contra umanităţii – care înseamnă, de fapt, crimă contra evreilor!

– Războiul a fost declarat de Anglia, apoi Franţa s-a declarat solidară cu aceasta!

– Exact. Ce se întâmplase, însă, în lume cu 48 de ore înainte de 8 august 1945? La 6 august 1945, americanii au aruncat prima lor bombă atomică asupra Hiroshimei. După alte 24 de ore, aveau să arunce cea de a doua lor bombă, la Nagasaki. Ce făceau ruşii la 8 august 1945? Atacau Japonia, care era distrusă în întregime, care primise în plin prima bombă atomică din istorie. Cinismul banditesc inter-Aliat de la 8 august 1945 nu va putea fi şters nicicum din istorie! Iar modul în care a decurs ulterior procesul de la Nürnberg rămâne o ruşine pentru omenire şi o palmă teribilă pe obrazul justiţiei!

– Care a fost scopul acestui proces?aa6b99861389e072f9f9d50e5d1eb09e_full

– Scopul procesului a fost de a justifica ceea ce Aliaţii făcuseră deja. Aliaţii, vezi Doamne, luptaseră pentru un ideal, în vreme ce germanii erau un fel de sub-oameni primitivi. Dar pe parcursul procesului de la Nürnberg Aliaţii au procedat la cea mai vastă operaţiune de deportare din istorie: 14 sau 15 milioane de germani au fost deportaţi din Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, România, Ungaria, Iugoslavia, Cehoslovacia. Unde? În Siberia! Tot acolo au fost deportaţi câteva milioane de tătari din Crimeia, un milion (poate chiar mai mult) de moldoveni din Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţa. Polonezii au internat nemţii care le-au căzut în mână în peste 1.000-1.200 de lagăre de concentrare improvizate, precum şi în toate cele aproximativ 600 de închisori de care dispuneau. Era vorba de copii, de femei, de mulţi bătrâni. Toţi purtau o banderolă cu litera „N“ (nazist), pe mână. În aceeaşi vreme, Aliaţii occidentali livrau Uniunii Sovietice nu numai soldaţii ruşi sau ucraineni care combătuseră alături de germani, ci chiar refugiaţii politici care părăsiseră Rusia după 1917.

Alte mii şi zeci de mii de procese model Nürnberg au avut şi au încă loc astăzi în Germania şi nu numai acolo, inclusiv contra unor oameni care s-au născut la 40 de ani după război! Mania judiciară demenţială de la Nürnberg serveşte la îndoctrinarea sau tăierea cerebrală planetară împrejur a întregii omeniri. În cadrul unui proces penal nu interesează opiniile politice ale celui acuzat. El nu poate fi judecat decât pentru ceea ce a făcut.

Problema proceselor din galaxia judiciară Nürnberg este că ele sunt procese politice, nu penale. Toate procesele politice din România comunistă şi toate procesele nürnbergiene din Europa de după război sunt pline de elemente de mârşăvie şi de infamii incredibile. Infamologiaeste noua ştiinţă pe cale să se constituie pentru studiul unor astfel de fenomene. Lectura proceselor staliniste, lectura proceselor legionare începând cu cel al lui Codreanu din 1938, lectura proceselor Nürnberg până la ultimele pe rol într-o ţară sau alta din Europa, inclusiv România, constituie o bună introducere în ştiinţa infamologiei. La Nürnberg, vreme de o zi şi aproape trei sferturi s-a discutat despre asasinarea chipurile, de către nemţi, a ofiţerilor polonezi de la Katyn. Toată lumea ştia de pe atunci că adevăraţii autori ai acestei crime sunt ruşii, după cum Gorbaciov a recunoscut la 45 de ani după proces. Acuzaţii germani nu au avut la Nürnberg dreptul de a utiliza pentru disculparea lor concluziile Comisiei Internaţionale care examinase la faţa locului cum stau lucrurile cu asasinarea miilor de ofiţeri polonezi.

La 16 decembrie 1987, Tribunalul din Paris a recunoscut că expozeul tezelor revizioniste din revista Annales d’Histoire révisionniste şi controversele pe această temă ţin de libera expresie a ideilor şi opiniilor, de o dezbatere publică între istorici. Justiţia nu poate şi nu trebuie să controleze sau să se amestece în această dezbatere ştiinţifică. Că vrem sau că nu vrem să o recunoaştem, această dezbatere există. Ea are loc între istorici, cercetători ştiinţifici, ziarişti, profesori, studenţi.

Între timp, au fost adoptate pretutindeni în lume legi speciale, excepţionale, de urgenţă întru nimic justificată, care prelungesc în contemporaneitate Acordul din 8 august 1945 al celor patru câştigători ai ultimului război mondial. Franţa este prima ţară în care a fost adoptată o astfel de lege, în 1990; 12 ani mai târziu, guvernul Năstase a recurs la stratagema O.U.G. nr. 31/2002

Cine caută adevărul trebuie să ştie un lucru teribil: într-o zi, va sfârşi prin a-l găsi. Este el pregătit să plătească preţul, să suporte acest adevăr? Adevărul ne va face liberi, spune Hristos. Suntem pregătiţi să suportăm libertatea, să zburăm cu propriile aripi? Nu cumva suntem fluturaşi de noapte, care ne ardem aripioarele la lumina orbitoare a felinarelor stinse, a cutărui comisar european de la Bruxelles, a d-lui ambasador american şi poponar, a tovarăşului Wiesel în persoană, comisar mondial al întreprinderilor şi mişmaşurilor prezente, trecute şi viitoare?

– Credeţi că într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat va avea loc în lume o dezbatere pe această temă ?

– Revizionismul a făcut progrese importante în ultimii 20 de ani, adică în etapa de după promulgarea legilor liberticide şi non-constituţionale de tipul O.U.G. 31/2002. Revizionismul nu va putea fi oprit, deşi revizioniştii sunt extrem de vulnerabili ca oamenii.

Interviu realizat de Nicoleta Codrin

Sursa: http://arhiva-romanilor.blogspot.ro/2013/05/despre-revizionism-cu-prof-george.html

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: