SPRE ERETZ ISRAEL:Al patrulea razboi israeliano-arab ( 6-24 octombrie 1973)

De la infiintarea statului Israel s-au desfasurat cinci razboaie arabo-israieliene: primul in 1948, ai doilea in 1956, al treilea in 1967, al patrulea in 1973 si al cincilea in 1982. Cauzele acestui conflict rezida din starea de razboi de peste 25 de ani existenta intre tarile arabe si Israel, datorita nerecunoasterii de catre statele arabe a statului Israel, nerezolvarea problemei refugiatilor palestineni si intransigentei Israelului in a recunoaste drepturile palestinienilor la autodeterminare, refuzul Israelului de a se retrage din teritoriile arabe ocupate in razboiul de sase zile (5-10 iunie 1967).
Scopurile urmarite de beligeranti erau opuse: tarile arabe – eliberarea teritoriilor ocupate, Israelul – mentinerea acestor teritorii, scopuri ce nu puteau fi atinse decat prin razboi.
Pentru al patrulea razboi arabo-israelian pregatirea armatelor beligerantilor a prezentat unele particularitati. Astfel, tarile arabe au inregistrat un salt calitativ in instruirea efectivelor pentru ducerea unui razboi modern cu folosirea noilor tipuri de armament si tehnica. Totusi �complexul Israel” si-a spus si de data aceasta cuvantul, manifestandu-se prin timiditatea actiunilor ofensive si lipsa spiritului de rezistenta in aparare. Cat priveste conducerea, comandamentele egiptean si sirian nu s-au situat la inaltimea scopurilor propuse, dand dovada de lipsa de fermitate si spirit de prevedere in momentele cheie ale actiunilor militare.
Armata israeliana si-a dovedit din nou calitatile sale de armata bine instruita si, desi la inceputul razboiului a inregistrat unele insuccese, si-a revenit repede si a actionat cu hotarare si rapiditate, aplicand lovituri puternice, rapide si prin surprindere.
Egiptul si Siria au angajat in conflict 1.165.000 de militari, 3550 tancuri, 1011 avioane, 100 de nave si 2610 guri de foc de artilerie. Fata de fortele si mijloacele angajate de cele doua tari arabe, Israelul a opus 415.000 militari, 1700 tancuri, 1600 guri de foc de artilerie, 690 avioane, 84 elicoptere si 49 de nave luptatoare, raportul de forte si militari fiind de partea Siriei si Egiptului.
In al patrulea razboi arabo-israelian actiunile militare s-au desfasurat pe doua teatre: egiptean, cuprinzand partea de nord-est a Egiptului de ambele parti ale Canalului Suez si partea de vest a peninsulei Sinai, avand o suprafata de aproximativ 25.600 km²; sirian, cuprinzand partea de sud-vest a Siriei cu inaltimile Golan, cu o suprafata de aproximativ 18.000 km². Departarea dintre cele doua teatre de actiuni militare pe axul nord-est-sud-vest era de 500km.
Ambele teatre de actiuni militare prezentau caracteristici ce le faceau improprii desfasurarii unor actiuni militare de amploare si de lunga durata. Ele se pretau unor actiuni rapide, cu blindatele, prin surprindere si cu o puternica si continua acoperire aeriana. Departarea de 500 km unul de altul nu a pus probleme deosebite fortelor israeliene pentru executarea manevrei pe directii interioare.
Pe frontul egiptean, gruparea de ofensiva cuprindea Armatele 3 si 2 egiptene, prima urmand sa actioneze intre Lacul Amar si Marea Rosie, iar cealalta armata intre Ismailia si Port-Said, fiecare pe cate doua directii. Israelul dispunea de 5 Brigazi (3 Bg.Mc. si 2 Bg.Bl.)
Pe frontul sirian gruparea de ofensiva s-a constituit din trei divizii mecanizate ca F.A.I. si o divizie de tancuri, ca F.A.U., plus o rezerva de doua Bg.Mc. si o Bg.Bl., ce trebuia sa actioneze pe trei directi. Pe acest front Israelul dispunea de 6 Bg. (3 Bg.I., 1 Bg.Mc. si 2 Bg.Bl.).
Pe frontul egiptean, intre 6-8 octombrie 1973 se desfasoara ofensiva fortelor egiptene, fortarea Canalului Suez si cucerirea aliniamentului de aparare Bar-Lev, aflat la 10-12 km in adancime. Fortele israeliene au executat contraatacuri izolate pentru intarzierea actiunilor inamicului si crearea conditiilor pentru concentrarea si desfasurarea rezervelor.
Intre 9-13 octombrie, trupele egiptene reusesc sa consolideze aliniamentul cucerit, resping contraatacurile israeliene si pregatesc reluarea ofensivei, trecand la est de canal F.A.U. de armata. Contraatacul executat de doua brigazi blindate israeliene a fost respins, Bg. 190 Bl. pierzand 85 de tancuri in trei minute.
Intre 14-25 octombrie se reia ofensiva de catre trupele egiptene, patrunzand pe o directie 6-l0 km, pe celelalte doua fiind oprita, dar o importanta grupare de forte israeliene se infiltreaza prin intervalul dintre cele doua armate egiptene, la vest de Canal. Actiunea a inceput prin realizarea unui cap de pod in partea nordica a Lacului Amar de catre un detasament amfibiu. In noaptea de 17/l8 octombrie si in cursul zilei de 18 octombrie capul de pod a fost largit la 6 km de front si 5 km adancime iar contraatacurile egiptene cu fortele unei brigazi de infanterie si a unei brigazi de tancuri au fost respinse. Intre 19-20 octombrie capul de pod s-a largit la 30 km de front si 20 km adancime, iar in ziua de 25 octombrie, cand O.N.U. a impus incetarea focului, capul de pod avea o dezvoltare de front de 100 km si o adancime de 25 km. Orasul Suez si Armata 3 egipteana aflata la est de canal au fost incercuite.
Fata de aceasta actiune israeliana iesita din comun, comandamentul egiptean a reactionat slab, fiind total surprins, considerand actiunea ca un act de diversiune limitat. La 25 octombrie, dupa ce a cucerit un aliniament favorabil la vest de Canal, Israelul a acceptat incetarea focului. S-a creat o situatie bizara, ambele parti avand importante forte aflate in incercuire, israelienii la vest, iar egiptenii la est de Canal. .Nici una din cele doua parti nu a fost in masura sa dezvolte succesul realizat, dar fiecare s-a considerat victorioasa. Aceasta situatie a favorizat trecerea la tratative pentru realizarea dezangajarii militare, lucru realizat in prima jumatate a anului 1974.
Pe frontul sirian, intre 6-9 octombrie se desfasoara ofensiva siriana pe inaltimile Golan, soldata cu patrunderi in apararea israeliana de 4-6 km, doar unele batalioane de tancuri ajungand pana la 19-20 km. Perioada cuprinsa intre 10-13 octombrie se caracterizeaza prin contraofensiva fortelor israeliene si apararea fortelor siriene. Ca urmare a contraofensivei israeliene, patrunderile realizate au fost intre l0-20 km. Intre 14-22 octombrie consemnam eforturile facute de fortele siriene de a opri ofensiva israeliana. Intarite cu forte irakiene (1D.Tc;.), iordaniene (1Bg.Bl.) si saudite (1Bg.I.) fortele siriene opresc ofensiva israeliana pe un aliniament, care pentru Israel insemna o noua cucerire de teritoriu. La 22 octombrie, partile accepta rezolutia Consiliului de Securitate de a inceta focul.
Din desfasurarea razboiului rezulta unele concluzii si invataminte privind arta militata a beligerantilor.
In razboiul din 1973, pentru prima data in confruntarile dintre arabi si israelieni, tarile arabe si-au elaborat si aplicat o strategie militara, in care factorul politic a jucat rolul ce i se cuvine (planificare, coordonare, pregatirea opiniei publice interne si internationale, neafisarea scopului distrugerii Israelului). Prin acest razboi tarile arabe au urmarit sa depaseasca din punct de vedere moral ,,complexul israelian” si sa dovedeasca faptul ca sunt capabile sa aplice ele prima lovitura.
Strategia araba a pus mare pret pe efectele primei lovituri executate prin surprindere, dar nu a fost in masura sa exploateze succesele acesteia. Actionand cu fronturi largi, dispersand fortele, cu intentia de a determina dispersarea fortelor israeliene, mai reduse ca numar, strategii tarilor arabe nu au tinut suficient seama de caracteristicile teatrului de actiuni militare, care cerea actiuni bazate pe grupari mobile puternice, ce sa patrunda pe directii cu mare viteza si sa cucereasca din miscare obiectivele fixate.
Arta operativa este greu de definit in acest razboi. Ea trebuia sa se manifeste pe frontul egiptean, unde se impunea coordonarea operatiilor a trei armate: A.2 si 3 la est de Canal, A.1 in zona capitalei, Cairo. Dar cele doua armate au fost angajate in Sinai pe directii independente, iar A.1 a fost inactiva.
Tactica tarilor arabe a inregistrat succese insemnate, perfectionandu-se procedeele de fortare a cursurilor de apa, cat si ruperea aliniamentelor fortificate. S-au obtinut succese si in folosirea armamentului si tehnicii de lupta modeme, indeosebi a celui antiaerian si antitanc.
Insa adaptarea procedeelor de lupta la situatiile des schimbatoare s-a facut cu greutate. S-au intreprins actiuni de desant aerian si maritim insuficient asigurate, ceea ce a dus la nimicirea lor in scurt timp. Cooperarea intre desantul aerian tactic si trupele terestre s-a realizat in bune conditiuni la ruperea aliniamentului Bar-Lev, dar nu in aceeasi masura in cazul trecatorilor.
Stapanind, ca urmare a razboiului din 1967, unele aliniamente puternice (Canalul Suez, Platoul Golan), asigurandu-se din partea Iordaniei impotriva unor actiuni directe ale acesteia, Israelul si-a imbunatatit considerabil situatia strategica. Un nou razboi impotriva statelor arabe, razboi preventiv precum cele din 1948, 1956 si 1967 i-ar fi adus oprobiul intregii opinii publice mondiale. Astfel ca, strategia israeliana in 1973 a urmarit mentinerea statu-quo-ului realizat prin razboiul din 1967, fiind o strategie defensiva.
Baza strategiei israeliene a constituit-o manevra pe directii interioare. In al patrulea razboi aceasta manevra a fost aplicata intai impotriva Siriei, apoi impotriva Egiptului. Aceasta manevra a reusit datorita mobilitatii ridicate a trupelor, invariabilitatii directiilor pe teatrul de actiuni militare, lipsei coordonarii eficiente a actiunilor fortelor arabe, prezentei unui sprijin extern din partea S.U.A. si partenerilor lor din N.A.T.O., ineficientei aliantei arabe etc.
Tactica armatei israeliene s-a caracterizat prin exploatarea maxima a posibilitatilor tactico-tehnice ale armamentului si tehnicii de lupta, ridicarea la un nivel superior a luptei subunitatilor de toate armele, folosirea calitatilor fizice si intelectuale ale luptatorilor, mentinerea unei stari moral-politice ingenios elaborata si perseverent intretinuta. Dinamismul, lipsa sablonismului si a canoanelor clasice, initiativa si curajul, intensitatea maxima si repeziciunea in executarea actiunilor de lupta sunt alte trasaturi ale tacticii armatei israeliene.
Al patrulea razboi arabo-israelian a pus fata in fata adversari redutabili, care au aruncat in focul luptelor tehnica si armamentul cel mai modern. Beligerantii au pierdut nu mai putin de 50% din tancuri si avioane, istoria razboaielor locale necunoscand pierderi atat de mari intr-un timp atat de scurt. Pierderile umane ale Israelului au fost: 1854 morti, 1850 raniti, 450 prizonieri, ale tarilor arabe cifrele fiind necunoscute Singurul rezultat pozitiv al acestui razboi a fost determinarea adversarilor sa se aseze la masa tratativelor, fiecare dintre ei considerandu-se victorios.